Panică totală în Europa: Un scenariu care se poate repeta în SUA și în toată Europa. Varianta Delta Covid a explodat în Marea Britanie

Africa

Sursa: Dreamstime

De la începutul pandemiei, SUA și Europa au stat cu ochii pe Marea Britanie. Experiența Regatului Unit cu focarele de Covid-19 a fost adesea un semnal de alarmă a ceea ce urma să vină în alte țări, potrivit CNBC.

S-a întâmplat în cazurile variantelor Covid care au lovit Marea Britanie, iar apoi au dominat la nivel global. Acest lucru s-a văzut pentru prima dată în cazul variantei Alfa care a apărut în sud-estul Angliei, la sfârșitul anului trecut, și a devenit dominantă în întreaga lume. La fel s-a întâmplat și cu varianta Delta, originară din India, dar care a fost identificată în Marea Britanie într-un stadiu relativ timpuriu.

Varianta Delta, foarte periculoasă

Organizația Mondială a Sănătății anticipează acum că varianta Delta, care s-a răspândit deja în peste 80 de țări, va deveni tulpina dominantă la nivel mondial.

Noile focare, atribuite în mare parte variantei Delta, au determinat guvernul de la Londra să accelereze ultima etapă a programului său de imunizare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani și peste aceasta.

Vaccinul, extrem de eficient asupra variantei Delta

Se speră că această intensificare a vaccinărilor va ajuta la stoparea răspândirii variantei Delta. Un studiu recent arată că două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sau Oxford-AstraZeneca sunt extrem de eficiente împotriva spitalizării în cazul infectării cu varianta Delta.

Cu toate acestea, dintre cele peste 100 de persoane din Marea Britanie care au fost vaccinate complet și s-au infectat cu varianta Delta, 50 au murit, potrivit Public Health England.

Cifra reprezintă aproape jumătate din totalul celor 117 decese asociate cu varianta Delta. Experții consideră însă că acest lucru nu subminează ceea ce se știe despre eficacitatea vaccinurilor, dat fiind că decesele provin din grupe de vârstă cu risc mai mare și reprezintă o proporție mică din tre cele 92.029 de cazuri Delta analizate.

Opt persoane sub 50 de ani au murit după ce s-au infectat varianta Delta, arată datele. Niciunul nu era complet vaccinat, iar doi au primit o doză de vaccin.