Ursul nu mai este urs! Cel puțin așa susțin autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita. Acestea strigă cu disperare către factorii de decizie de la nivel central. Ele cer ajutorul în privinţa rezolvării unei probleme care a devenit, spun acestea, acută pentru locuitorii din zonă.

Urşii care coboară zilnic după mâncare şi care ucid zeci de animale şi atacă oameni sunt o adevărată problemă.

Situația a devenit critică în ultimii cinci ani. Mai exact, din momentul în care Guvernul, condus în acea vreme de Dacian Cioloş a dat o lege care interzice sub orice formă vânătoarea urşilor. Sunt vizați chiar și cei bătrâni sau agresivi. În acest moment, practic oamenii nu mai au un cadru legal clar referitor la situaţia de autoapărare.

Autoritățile din zonele cele mai afectate atrag atenția că „ursul nu mai este urs”. Genele multor exemplare s-au modificat, ajungând să prefere chiar alimente care conţin E-uri.

Prefectul de Covasna: E util să găsim o soluţie juridică

Undeva la începutul lunii iulie, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, vorbea de sancțiuni pentru cei care hrănesc urșii „la marginea drumului”. El era de părere că orice formă de hrănire a acestor animale sălbatice, inclusiv cea „institutionalizată”, de genul celei practicate de anumiti operatori economici, trebuie să înceteze. În opinia sa, comportamentul urșilor este generat de acțiunile oamenilor.

Pe acest subiect, prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat în urmă cu două zile, într-o întâlnire cu presa centrală, că o ordonanţă ar fi utilă.

„În localitatea Ghelinţa un urs care a intrat în habitatul uman alergând prin străzile localităţii a ajuns cumva într-o stradă care se înfunda, unde era un copil în faţa casei şi se juca. Ursul l-a muşcat şi l-a împins pe copil spre gard. Putea să-l omoare. (…) Aş vrea să subliniez că nu suntem împotriva animalelor carnivore mari, dar nu putem să acceptăm ca în intravilanul localităţilor, în timpul zilei, să umble ursul, pentru că viaţa oamenilor este pusă în primejdie. În primele şase luni ale acestui an am avut mai multe apeluri la 112 – 242 – faţă de anul trecut când, pe parcursul a 12 luni, au fost numai 71 de apeluri. Dacă ursul a intrat într-o gospodărie, oricum nu se poate face mimic. Vine Jandarmeria şi încearcă să-l alunge. Consider că ar fi necesar şi util să găsim o soluţie juridică în care putem îndepărta urşii din localităţile judeţului Covasna”, a precizat prefectul de Covasna.

Sursa foto: Dreamstime