„Am stat în rugăciune, în coșmar și frică. Ismailul, care de la începutul războiului până în prezent era un important adăpost pentru persoanele strămutate din alte regiuni, s-a transformat peste noapte într-un loc nesigur. Ne-am trezit cu o bubuitură care a zguduit pereții casei în care locuiesc, am înțeles că trebuie să fac ceva, am ieșit în curte, iar acolo am înțeles că tot nu sunt în siguranță și am ieșit în câmp, fiindcă stau alături de un câmp. Se vedeau toate exploziile acelea. Pe deasupra casei mele zburau dronele cu un zgomot teribil, pe care nici nu-l pot descrie. Mi-am dat seama că ele se deplasează spre port. Apoi au urmat exploziile”, a povestit românca.
Perspectiva etnicilor români din regiune
Natalia Rusu a prezentat și poziția românilor din regiune cu privire la război și acțiunile Rusiei.
„E greu de descris emoțiile. Oamenii sunt foarte speriați și chiar și eu nu știam ce să fac pentru a fi în siguranță. Unii spuneau că s-au ascuns în beciuri, alții au ieșit la marginea satului, crezând că așa vor fi în siguranță. Am fost preveniți că e posibil să fie un atac la Ismail. Stăm neliniștiți, speriați. Stăm numai cu rugăciune la Bunul Dumnezeu! Vă spun sincer, etnicii români din această zonă nu-și doresc decât să fie pace, să-și crească copiii în pace“, a declarat Natalia Ursu, potrivit Antena 3.
Ismail se află la granița pe Dunăre cu România
Ismail este principalul port al Ucrainei la Dunăre și se află în apropierea graniței cu România. Pagubele atacurilor cu drone de noaptea trecută par semnificative.
Potrivit RIA, au avut loc opt lovituri ale Rusiei asupra Ismailului, fiind vizate un depozit petrolier, un șantier de reparații pentru navele ucrainene, o clădire portuară despre care spune că ar găzdui forțe militare străine, un siloz pentru cereale și o instalație unde ar fi depozitată tehnică militară occidentală. Aceste informații nu au putut fi însă verificate de Reuters.
Viceprim-ministrul ucrainean Oleksandr Kubrakov a precizat că atacurile rusești cu drone au distrus aproape 40.000 de tone de cereale, acestea erau destinate țărilor din Africa, precum și Chinei și Israelului, potrivit Digi24.