Celebrul dansator şi instructor de dans Mihai Petre, binecunoscut românilor drept jurat al emisiunilor “Dansez pentru tine” sau “Românii au talent”, ambele difuzate de PRO TV, a povestit o întâmplare mai puţin plăcută din timpul unei vacanţe.
“Am pățit-o foarte rău. Nu vreau să-mi aduc aminte”
Aflat în Polonia, ţara unde s-a născut soţia sa, Elwira, Mihai Petre a reuşit să rămână fără telefon, dar şi fără acte şi toţi banii pe care-i avea la el. El a povestit totul în cadrul emisiunii “Vorbeşte lumea”.
“Am pățit-o foarte rău. Nu vreau să-mi aduc aminte. (…) Eram într-o vacanță în Polonia și mi-am uitat telefonul la toaletă, pe chestia aia de hârtie igienică.
Am plecat liniștit, cum se duce omul. Aveam și un portofel de travel și când m-am întors nu mai era, eu deja eram la poartă… Nu mai aveam nici tichetul de parcare, nici pașaport, nici carduri, nici nimic”, a mărturisit Mihai Petre, potrivit Libertatea.
Situaţia a fost extrem de serioasă şi a fost nevoie până la urmă de intervenţia Ambasadei pentru a se putea întoarce în România.
“M-am dus: «Bună ziua, poliția unde este la dumneavoastră aici?». M-a luat poliția, m-au scos, am ajuns pe la Ambasada României din Varșovia. (…) Au dispărut cu totul.
La un moment dat, țin minte că voiam să-mi cumpăr o apă și m-am dus și mi-am dat seama că nu-mi pot cumpăra o apă, ceea ce-i destul de ciudat…”, a mai povestit Mihai Petre.
Nu a fost dragoste la prima vedere între Mihai Petre şi soţia sa
Mihai Petre şi Elwira Duda, ambii dansatori, s-au cunoscut în 2001 şi s-au căsătorit apoi în 2008. Mihai avea nevoie de o parteneră nouă, după ce fosta sa parteneră renunţase la colaborare în urma unei accidentări.
“Mi s-a părut o femeie frumoasă, însă nu-mi stătea mie gândul la dragoste pe-atunci. Eram disperat să-mi găsesc o parteneră şi să particip la concursurile de dans. Asa că am plecat in Polonia, unde ne-am antrenat câteva luni. Am închiriat un apartament acolo, dar n-aveam nici maşină de spălat, nici televizor. Aşa că eu îmi spălam singur rufele, îmi călcam, la capitolul gătit improvizam… Apoi, ne-am întors în România”, povestea Mihai Petre într-un interviu mai vechi.
“Mi-a plăcut foarte mult ca profesionist: ştia exact ce doreşte şi era extrem de disciplinat. Nu ieşea din sală până nu termina tot ce-şi propusese. Ca bărbat… mai târziu am fost atrasă de el”, a recunoscut şi Elwira.