În aceeași dimineață, Președintele țării, Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a analiza îndeaproape situația alarmantă din țara vecină. La ora 8, în timpul desfășurării aceleiași ședințe, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a cerut cetățenilor să evite deplasările în Ucraina, cât despre cei deja prezenți acolo, le-a solicitat să părăsească cât mai rapid teritoriul Ucrainei.
În aceeași declarație, Ministerul Afacerilor Externe Integrării Europene (MAEIE) a luat hotărârea de a evacua de urgență personalul neesențial și familiile acestora de la ambasada din Kiev cât și pe cel din consulatul de la Odesa.
Primele declarații ale lui Putin
La ora 5.30, ora Moscovei, Președintele rus, Vladimir Putin a dat startul unei ”operațiuni speciale” în Ucraina. „Vom depune eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, a declarat acesta. Putin denunță faptul că NATO a ”trecut o linie roșie” și că expansiunea spre est a forțelor armate reprezintă o amenințare pentru statul rus.
„Te îndemn să depui imediat armele și să pleci acasă. Toți militarii armatei ucrainene care respectă această cerință vor putea părăsi liber zona de luptă și se vor întoarce la familiile lor”, se arată în Novaya Gazeta.
După ce, în discursul său, Putin s-a adresat cu ”tovarăși” membrilor Forțelor Armate ale Ucrainei, Volodimir Zelensky, președintele țării a introdus legea marțială pe tot teritoriul țării pe care o conduce.
Primele orașe atacate
Primele explozii s-au auzit la ora 5.00 în mai multe orașe ucrainiene precum Odesa (în apropierea cazărimii unei brigăzi militare), Mariupol, Kramatorsk, Nipru și în zona aeroportului din Kiev. Presa ucrainiană arată că principalele ține ale rușilor sunt depozitele militare.
“Circumstanțele ne impun să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile Populare Donbass s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, Partea 7 din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Adunarea Federală și a asistenței reciproce cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”, a mai adăugat Vladimir Putin în decursul aceleiași dimineți, în legătură cu motivația pornirii atacurilor.