Peste trei sferturi dintre români favorizează o investiție în panouri solare. Datele sunt prezentate într-un studiu realizat pentru platforma despre-energie.ro, un proiect al E.ON şi Delgaz Grid.

Aproape 77% iau în considerare o investiţie în panouri solare

Mai precis, peste 46% dintre proprietarii de locuinţe au în vedere înlocuirea sistemului de încălzire cu unul eficient energetic.

Simultan, aproape 77% iau în considerare o investiţie în surse de energie regenerabilă, panouri fotovoltaice şi/sau pompe de căldură.

Întrebarea din studiu a fost următoarea:

„Ce măsuri aţi lua în plus pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţei?”.

Cei mai mulţi români (46,3%) spun că iau în calcul schimbarea sistemului de încălzire cu unul mai eficient.

35,7% vor să izoleze termic pereţii, iar circa 22% au în vedere înlocuirea ferestrelor vechi.

Simultan, 25,5% se gândesc să instaleze un sistem de ventilaţie pentru recuperarea căldurii.

„Conform cercetării, 45,3% dintre locuinţele celor chestionaţi au fost supuse unui audit energetic. Auditul energetic oferă o evaluare detaliată a modului în care energia este utilizată şi pierdută într-o locuinţă, oferind proprietarilor informaţiile necesare pentru a face îmbunătăţiri semnificative.

Interesant, de asemenea, este că 74,4% dintre cei care au locuinţa auditată energetic locuiesc în mediul urban şi doar 25,5% în mediul rural”, se arată într-un comunicat E.ON.

panouri solare
SURSA FOTO: Dreamstime

Multe gospodării sunt împiedicate să facă acest pas

Potrivit companiei, aproape 77% dintre respondenţi iau în considerare o investiţie în surse de energie regenerabilă, panouri fotovoltaice şi/sau pompe de căldură.

Multe gospodării sunt împiedicate să facă acest pas, cel puţin în acest moment, de mai multe obstacole, potrivit comunicatului.

Este vorba constrângerile:

  • locative (indicate de 25,8% dintre respondenţi);
  • limitările financiare (29,3%).

Cei care au făcut deja investiţia au venituri moderate spre înalte şi un nivel ridicat de educaţie. Acest lucru sugerează că accesul la informaţie şi resurse financiare joacă un rol crucial în adoptarea tehnologiilor verzi, subliniază comunicatul.

Eficienţa energetică a locuinţei a devenit o preocupare majoră pentru multe gospodării. 80% dintre români afirmă că au investit în proiecte de izolaţie termică a casei, scopul fiind atât cel de a reduce consumul inutil de energie, economisind astfel bani, cât şi protejarea mediului înconjurător.

„Izolarea ferestrelor, uşilor şi pereţilor poate avea un impact semnificativ în prevenirea pierderilor de căldură, reprezentând un pas esenţial în direcţia eficienţei energetice.

Astfel, ferestrele de tip termopan sunt deja folosite pe scară largă (88% dintre locuinţe), dar interesant de remarcat este faptul că foarte mulţi români au realizat, cu precădere în ultimii ani, lucrări de izolare exterioară a pereţilor (75,7%) sau interioară (26,6%), combinate cu cele de izolare a acoperişului (22%) sau a podelei (circa 15%)”, este scris în comunicat.

Platforma Despre-energie.ro, un proiect susţinut de companiile E.ON şi Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate şi gaze, una dintre principalele surse de informare şi, în acelaşi timp, de explicare, într-un limbaj clar şi accesibil, a evoluţiilor relevante şi de impact de pe piaţa de energie.