Peste 100 de salvatori au intervenit, sâmbătă, la accidentul rutier produs pe autostrada A2, la kilometrul 67, în care au murit trei persoane, iar 41 de răniţi au fost transportaţi la spitale. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a informat că în accident au fost implicate 29 de maşini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane şi un camion. 

Potrivit CNAIR, toate mesajele sunt afişate în baza unui protocol între CNAIR SA şi Poliţia Autostrăzi, după notificarea administratorului drumului de către Poliţia Autostrăzi. Mesajele afişate, în format text sau pictograme, rulează în funcţie de situaţia din teren, doar la notificarea Poliţiei Autostrăzi. Aceste panouri informative au ca principal scop oferirea participanţilor la trafic de informaţii suplimentare pentru siguranţa circulaţiei şi nu sunt indicatoare rutiere obligatorii ce se regăsesc în codul rutier. (Sursa: Agerpres)