Papa a „aprins” prin Internet cel mai mare „pom de Crăciun” din lume

Papa Benedict al XVI-lea a "aprins" miercuri prin Internet, de la o distanţă de 230 km, cel mai mare "pom de Crăciun" din lume, desenat de sute de becuri la Gubbio, în Umbria, în centrul Italiei, scrie Agerpres.

"Sper că aceasta va reprezenta lumina în penumbră", a spus papa zâmbitor, apăsând pe tasta unui calculator care a declanşat aprinderea becurilor plasate pe o colină din apropierea oraşului medieval.

"Pomul de Crăciun" de la Gubbio a intrat în Cartea Recordurilor în 1991, având o lungime totală de 750 m şi o lăţime maximă de 450 m.

În acest an, ceremonia aprinderii "pomului" a fost transmisă în direct de postul public RAI, primarul din Gubbio, Diego Guerrini, vorbind despre "un mesaj de pace".

<script src="https://player.ooyala.com/player.js?video_pcode=RvbGU6Z74XE_a3bj4QwRGByhq9h2&width=560&height=315&playerBrandingId=7dfd98005dba40baacc82277f292e522&autoplay=1&embedCode=p2azU0Mzo8MSlIQGWBpbyyCNneVOCkru&deepLinkEmbedCode=p2azU0Mzo8MSlIQGWBpbyyCNneVOCkru"></script>