Papa Francisc este bolnav: Sunt în viață, sunt încă sub tratament. Ce afecţiune are

papa francisc

SURSA FOTO: Dreamstime

Papa Francisc a anunțat joi, 30 noiembrie 2023, că boala care l-a determinat să nu mai poată participa la summitul COP28 privind clima a fost o bronşită infecţioasă acută.

Papa Francisc suferă de bronşită infecţioasă acută

Papa Francisc a transmis, joi, că boala din cauza căreia nu a mai putut participa la summitul COP28 privind clima, din Dubai, a fost o bronşită infecţioasă acută. Deși nu a putut merge în Dubai, el a susținut un seminar despre sănătate şi etică. Suveranul Pontif a glumit cu participanții la acest seminar. El le-a spus: „După cum vedeţi, sunt în viaţă”.

Prelatul, în vârstă de 86 de ani, a mai precizat: „Medicul nu m-a lăsat să merg la Dubai”.

„Motivul este că acolo este foarte cald, iar noi trecem de la căldură la aer condiţionat. Şi asta nu este tocmai recomandat, în cazul brohniilor mele. Slavă Domnului că nu a fost pneumonie. (…)

A fost o bronşită foarte acută, infecţioasă. Nu am febră, dar sunt încă sub tratament cu antibiotice”, a precizat Papa Francisc.

El ar fi fost primul Suveran Pontif care ar fi luat parte în mod direct la o astfel de întâlnire a ONU dedicată schimbărilor climatice, încă de la începutul acestui proces, în 1995.

Papa Francisc se află la doar trei săptămâni distanță de vârsta de 87 de ani. El s-a confruntat în ultimii ani cu diverse probleme de sănătate. El a fost nevoit să fie internat în spital de mai multe ori, ultima dată în luna iunie.

SURSA FOTO: Dreamstime

Suveranul Pontif a fost afectat de o serie de probleme de sănătate, printre care se numără dificultăți la nivelul genunchilor, șoldului și colonului. În plus, în luna iunie, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru remedierea unei hernii.

În luna martie, Papa Francisc a petrecut trei nopți în spital din cauza unei bronșite. Sâmbătă, el a acuzat simptome asemănătoare gripei. Acestea l-au determinat să-și anuleze întâlniri importante. Cu toate astea, el rămâne activ.

Suveranul Pontif, declarație în timpul unei audiențe cu teologii

Tot joi, Suveranul a făcut o mică declarație în fața teologilor.

„Rugaţi-vă pentru mine. Rugaţi-vă pentru mine, nu împotriva mea, pentru că această slujbă nu este uşoară. Vă mulţumesc”, a spus el.

Miercuri, în cadrul audienței generale săptămânale tradiționale, Papa părea obosit și a solicitat ca textul său să fie citit de unul dintre asistenții săi.

În acea seară, Vaticanul a informat că Suveranul este într-o stare de sănătate „stabilă”, însă „persistă o inflamație pulmonară asociată cu dificultăți respiratorii”.

Reamintim că Papa a suferit, în tinerețe, o intervențiee chirurgicale anterioare în care i-a fost extirpat parțial un plămân. Recent, el a fost forțat de împrejurări să anuleze mult-asteptata vizită la Dubai, care ar fi durat până în ziua de duminică.

În absența Suveranului Pontif, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin va conduce delegația Vaticanului la discuțiile privind schimbările climatice desfășurate în Dubai.

Papa a făcut din protecţia mediului o piatră de temelie a pontificatului său de zece ani.