Papa Francisc a vorbit despre propria înmormântare într-un interviu
Papa Francisc a formulat cerințe exacte cu privire la desfășurarea înmormântării sale. Acestea au fost comunicate într-o carte ce conține interviuri acordate corespondentului la Vatican al publicației spaniole ABC.
El și-a exprimat dorința ca în cadrul ceremoniei de înmormântare să fie folosit un sicriu închis. Pontiful nu dorește să fie expus pe un catafalc.
Papa Francisc, de origine argentinian și în vârstă de 86 de ani, a avut parte de câteva inconveniente minore în ceea ce privește sănătatea, în ultimul timp.
În prezent, el are nevoie de un scaun cu rotile din cauza problemelor la genunchi. Poate de aceea a vorbit deschis despre planurile sale de înmormântare. Pontiful și-a exprimat dorința de a fi înmormântat cu respectul cuvenit oricărui credincios, conform interviurilor publicate în volumul „El Sucesor”, redactat de Javier Martinez-Brocal.
Referindu-se la înmormântarea predecesorului său, Benedict al XVI-lea, Francisc a subliniat următoarele:
„Va fi ultima celebrată astfel, cu trupul Papei expus în afara sicriului, pe un catafalc. Am vorbit cu maestrul de ceremonii şi am eliminat aceasta şi multe altele, pentru că ritualul era prea încărcat”, a declarat Pontiful.
Înmormântarea sa va avea loc în Bazilica Santa Maria Maggiore
Papa a confirmat că a dat deja instrucţiuni să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore. El a luat această decizie, spre deosebire de predecesorii săi.
Conform tradiției, aceștia se odihnesc toți în Bazilica Sfântul Petru.
El a exprimat dorința de a fi înmormântat într-o încăpere în care se găsesc candelabrele.
„Acolo e locul, mi-au confirmat că totul este pregătit”, a precizat prelatul, în interviul acordat lui Martinez-Brocal.
Papa Francisc a dezvăluit că bazilica mariană a avut un loc special în inima sa. Chiar și înainte de a deveni Papă, în 2013. El a menționat că în perioada în care era doar Cardinalul Jorge Mario Bergoglio din Buenos Aires, obișnuia să viziteze adesea acel loc sacru pentru a se ruga, cu mult înainte de a fi ales după demisia predecesorului său.
Amintim că pe data de 11 februarie 2013, Benedict a făcut cunoscută decizia sa de a demisiona (intrând în vigoare la 28 februarie 2013), justificând-o printr-o scădere a forței mentale și fizice ca urmare a înaintării în vârstă.
Renunțarea sa a reprezentat primul act de demisie al unui Papă începând cu Grigore al XII-lea în 1415 și primul demers de acest fel la inițiativa unui Papă de la Celestin al V-lea în 1294.
În interviurile acordate, Francisc a împărtășit și o pățanie savuroasă: într-o zi, la Santa Maria Maggiore, un bărbat a încercat să-l păcălească vânzându-i un ceas.
„Din pur instinct i-am spus că nu am bani la mine, iar mai târziu mi s-a spus că dacă mi-aş fi scos portofelul mi-ar fi dat o palmă şi mi l-ar fi furat. Şocant”, a mărturisit Suveranul Pontif.