Ar fi o vizită istorică în Ucraina!
Papa Francisc, aproape de o vizită oficială în Ucraina?!
Duminică, 24 iulie, Papa Francisc a afirmat că speră să viziteze această ţară măcinată de război, în cadrul eforturilor sale de a încerca să pună capăt conflictului militar pe care l-a denunţat în mod repetat.
„Am o mare dorinţă de a merge la Kiev”, a spus Suveranul Pontif chiar astăzi, atunci când a fost întrebat despre o posibilă călătorie în Ucraina în viitorul apropiat.
El s-a adresat în avionul papal jurnaliştilor care călătoreau cu el de la Roma în Canada, transmite agenţia Reuters.
Suveranul Pontif şi-ar dori să meargă şi la Moscova
Niciun papă nu a vizitat vreodată Moscova, iar Francisc a condamnat în repetate rânduri invazia Rusiei în Ucraina.
În luna iunie, Papa Francisc a acuzat implicit Moscova că duce un „război de agresiune crud şi fără sens”.
Apoi, la începutul acestei luni, Suveranul Pontif a declarat în exclusivitate pentru Reuters că speră să poată merge la Moscova şi Kiev imediat după călătoria sa în Canada.
Replica a venit atunci imediat de la Kremlin, care a anunţat că nu a avut niciun contact substanţial cu Vaticanul cu privire la o potenţială vizită, în timp ce Ucraina şi-a reînnoit invitaţia către Suveranul Pontif.
Papa Francisc a pornit, duminică, o călătorie de penitenţă în Canada
Duminică, Papa Francisc a zburat către Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta. Vizita papală în Canada reprezintă una în care îşi propune să prezinte scuze pentru rolul Bisericii Romano-Catolice în şcolile rezidenţiale unde mulţi copii indigeni au fost abuzaţi.
„Aceasta este o călătorie de penitenţă. Să spunem că acesta este spiritul ei”, a declarat el reporterilor în comentariile sale tradiţionale la începutul zborului.
Vizita de o săptămână va include cel puţin cinci întâlniri cu populaţia nativă, Papa Francisc respectându-şi promisiunea de a-şi cere scuze pe teritoriul lor pentru rolul Bisericii în şcolile autorizate de stat, care au încercat să şteargă culturile indigene.