Papa Francisc transmite sincere condoleanțe. Mii de persoane au participat sâmbătă, 16 ianuarie, la slujba de înmormântare a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.
Unul dintre mesajele a fost transmis de Papa Francisc. Pontiful subliniază că a „aflat cu durere vestea trecerii la Domnul”.
Papa Francisc transmite sincere condoleanțe
„Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla şi, înălţând rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală şi mă unesc la doliul acestei biserici.
Exprimându-mi sincere condoleanţe Preafericirii voastre, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor Eparhiei de Cluj-Gherla, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică”, se arată în mesajul Papei Francisc, citit la slujba de înmormântare de către unul dintre preoţii participanţi.
Mesajul a fost transmis cardinalului Lucian, care, la rândul său, a transmis un mesaj de condoleanţe. La slujba de înmormântare a fost prezent şi mitropolitul ortodox de Cluj, Andrei Andreicuţ.
Doliu la Vatican
Internat încă de la finalul lunii decembrie, un apropiat al Papei Francisc, a murit din cauza complicațiilor produse de noul coronavirus. Îl însoțea pe Papă în toate călătoriile sale internaționale.
Medicul personal al Papei Francisc a murit din cauza complicațiilor COVID-19, se arată într-un raport, conform New York Post.
Fabrizio Soccorsi, în vârstă de 78 de ani, a fost internat la Spitalul Gemelli din Roma pentru o problemă de sănătate anterioară pe 26 decembrie, a informat Agenția de Știri Catolică.
Cu toate acestea, cauza morții sale a fost complicațiile coronavirusului, a raportat sursa, citând ziarul Vatican L’Osservatore Romano. De asemenea, nu este clar când a avut ultima dată contact direct cu Papa.
Papa Francisc l-a numit pe Soccorsi ca medic personal în august 2015, după ce nu a reînnoit mandatul medicului Patrizio Polisca, care era și șeful serviciilor medicale ale Vaticanului.