Investitorul imobiliar Globalworth, fondat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a plătit 42,5 mil. euro pentru depozitul Dacia de la Oarja, potrivit unui anunţ făcut la Bursa de la Londra. Acesta este unul dintre cele mai mari centre de distribuţie ale grupului Renault din afara Franţei.
Achiziţia a fost făcută de la compania Elgan, deţinută de omul de afaceri Simon Roth, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers International, care a consiliat vânzătorul. Depozitul construit de Elgan a fost închiriat în totalitate de Dacia.
Depozitul are cu o suprafață închiriabilă de 68.000 mp și un teren disponibil pentru construcția a încă 40.000 mp. Amplasat în comuna Oarja, la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni şi în apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, depozitul fost inaugurat în anul 2010 și asigură distribuția de piese de schimb pentru Dacia, Renault şi Nissan în România și 33 altele țări.
Aceasta este a doua mare investiţie realizată de Papalekas în sectorul industrial al pieţei imobiliar, el fiind specializat pe clădiri de birouri. Globalworth mai deţine proiectul Timişoara Airport Park, unde au închiriate spaţii companiile Continental, Valeo şi Elster.
„Vânzarea depozitului Dacia dezvoltat de Grupul Elgan, către Globalworth, reprezintă o tranzacție importantă pentru piața de investiții din România, urmând la scurt timp după intrarea fondului suveran GIC pe piața locală prin achiziționarea platformei P3, și subliniază interesul pentru acest tip de produs. De asemenea, prin această achiziție, Globalworth își extinde portofoliul de centre de depozitare și logistice în România, după achiziția parcului TAP în Timișoara. Nu în ultimul rând, pentru Grupul Elgan este primul exit semnificativ în România, acesta uitându-se la noi dezvoltări”, a declarat Robert Miklo, director asociat în cadrul departamentului de investiţii al Colliers International.
Pe lângă acest depozit, grupul Elgan a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare similare, printre care Auchan Logistics (38.000 mp în Ungaria), Volvo Trucks Factory & Logistics (19.300 mp în Franța), Renault-Nissan Logistics (19.500 mp în Ungaria), Bogáncs Estates Office & Logistics (57.000 mp în Ungaria) și DHL Express HQOffice & Logistics (14.500 mp în Ungaria).
Bani din chirii
Roadele avalanşei de achiziţii imobiliare derulate de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas au început să apară. Venitul operaţional net al Globalworth, firma prin care îşi gestionează afacerile şi din care deţine 36,1%, a explodat la 33,8 mil. euro la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, în creştere cu 68% comparativ cu indicatorul din aceeaşi perioadă a anului anterior.
La sfârşitul lunii septembrie, portofoliul imobiliar al companiei lui Papalekas a atins o valoare de 967,5 milioane de euro, care îl plasează, în continuare, pe locul doi în topul proprietarilor cu cele mai valoroase active imobiliare după New Europe Property Investments (NEPI) şi înaintea Immofinanz.
Investitorul nu ar fi atins aceste performanţe fără a apela la împrumuturi. Gradul de îndatorare al companiei a ajuns la 43,7%, după ce în prima parte a anului trecut a atras aproape 220 mil. euro de la terţi.