Achiziţia vine la distanţă de câteva luni după ce prima clădire din Green Court Bucharest a fost cumpărată de aceeaşi companie pentru 44 mil. euro. Interesant este faptul că preţul plătit pe al doilea imobil este mai mare, deşi suprafaţa închiriabilă a acestuia este mai mică cu 3% faţă de primul construit. Un motiv ar putea fi creşterea concurenţei între investitorii interesaţi de achiziţie. Skanska a obţinut din vânzarea celor două clădiri 10 mil. euro în plus faţă de costul de dezvoltare al acestora.
Clădirea B a fost recepţionată în luna septembrie şi are o suprafaţă de 18.600 mp, închiriată în proporţie de 80% către Carrefour România, Sanofi România, Adecco România, Colgate Palmolive România şi RINF Outsourcing Solutions.
„Suntem încântaţi că ne putem continua parteneriatul cu Skanska în România cu achiziţia clădirii B din proiectul Green Court Bucharest. Acestă tranzacţie reprezintă un pas important pentru Globalworth, care de acum deţine două din cele trei clădiri ale celui mai nou proiect de birouri clasa A din Bucureşti şi îşi consolidează astfel poziţia în noul district de business din capitală”, a declarat Dimitris Raptis, Deputy Chief Executive Officer şi Chief Investment Officer al Globalworth.
Practic, prin această tranzacţia, firma lui Papalekas a ajuns să deţină jumătate din clădirile de birouri din aşa-numitul „City românesc“ definit de intersecţia dintre Blvd-ul Barbu Văcărescu şi Şos. Pipera. Practic, din cele zece clădiri de birouri din această zonă, incluzând şi Bucharest One şi turnul de pe Gara Herăstrău – aflate în construcţie, Papalekas deţine cinci clădiri cu o suprafaţă totală de peste 122.000 mp, adică jumătate din suprafaţa întregului stoc al zonei care se ridică la circa 257.000 mp.
Omul de afaceri grec a declarat pentru Capital că este interesat de achiziţia întregului complex Green Court, dezvoltat de Skanska pe strada Gara Herăsătru. A treia clădire urmează a fi finalizată în vara anului viitor.
Lider în doi ani
Ioannis Papalekas a înfiinţat Globalworth în vara lui 2013 şi a urcat cu o rapiditate incredibilă în vârful topului celor mai mari proprietari de clădiri de birouri din ţară. Printr-o rafală de achiziţii în urma cărora a cheltuit circa 360 mil. euro, Globalworth l-a întrecut în iulie anul acesta pe liderul de aproape un deceniu Immofinanz.
Noua clădire pe care austriecii de la Immofinanz o construiesc peste drum de staţia de metrou Pipera le-ar asigura din nou poziţia de lider, însă până la inaugurarea imobilului, programată pentru primul trimestru de anul viitor, Ioannis Papalekas va preda deja turnul Bucharest One, aflat într-o etapă avansată de construcţie. După finalizarea acestor clădiri, diferenţa dintre suprafaţa de birouri deţinută de cei doi concureţi se va mări de la 13%, cât este în prezent, la peste 26%. În ceea cei priveşte pe restul competitorilor din top cinci, cu excepţia moştenitorilor lui Dinu Patriciu, care nu au planuri concrete de extindere, atât Liviu Tudor, cât şi CA Immo şi-au exprimat intenţia de a construi noi proiecte de birouri, însă acestea nu vor schimba ierarhia actuală. Proiectul Orhideea Towers al CA Immo va reduce considerabil diferenţa faţă de portofoliul lui Liviu Tudor, dar chiar şi dacă antreprenorul român nu se va mai extinde aceasta va rămâne la circa 5%.