Compania, listată pe segmentul AIM al Bursei de la Londra, a anunţat că va intra în acţionariatul Mindspace printr-o investiţie de 10 mil. de dolari. Mindspace, specializată în oferirea de soluţii pentru spaţii de birouri flexibile, a fost înfiinţată în 2014 de către Dan Zakai şi Yotam Alroy în Israel. Yotam Alroy este rudă cu Eli Alroy, preşedinte al comitetului de investiţii şi director non-executiv al Globalworth, dar şi membru în consiliul de administraţie al Mindspace Poland. La finalul anului trecut, Eli Alroy deţinea aproape 700.000 de acţiuni Globalworth.
Timp de 17 ani, Eli Alroy a condus activitatea Globe Trade Centre, unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari din România şi din regiune. Presa israeliană a scris că Alroy îl reprezintă în consiliul de administraţie al Globalworth pe Eyal Ofer, cel mai bogat israelian, şi pe sine însuşi. Interesul lui Ofer în compania lui Papalekas vine de pe urma faptului că în martie 2013 el a reuşit să vândă investitorului grec controversata clădire de birouri Cathedral Plaza, de lângă Catedrala Sfântul Iosif din centrul Bucureştiului, care deocamdată nu a fost inclusă în portofoliul oficial al Globalworth.
Mai mult, Globalworth a semnat un contract de închiriere cu Mindspace, prin care compania îşi va deschide primele spaţii din România în trei dintre clădirile Globalworth, pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 de metri pătraţi. Acestea vor fi localizate în centrele de afaceri Globalworth Campus, City Offices şi Tower Centre International din Bucureşti.
„Parteneriatul cu Mindspace este deja unul de tradiție. Compania operează în prezent spații în legendara noastră clădire Hala Koszyki din Varșovia, Polonia, iar astăzi ne extindem colaborarea și în România. Prin aducerea Mindspace în clădirile noastre, vom putea răspunde unui univers mai larg de potențiali chiriași și nevoilor lor aflate în continuă schimbare. Mindspace oferă cele mai bune soluții pentru spații de birou flexibile”, a declarat Ema Iftimie, Head of Leasing Globalworth.
Prin intrarea în România, Mindspace își mărește portofoliul la 28 de amplasamente, cu aproximativ 90.000 de metri pătrați, și își consolidează astfel oferta și poziția de operator de spații de birou flexibile din Europa și Statele Unite ale Americii, fiind prezentă în şapte țări și 13 orașe.