Parada noutăților de pe piața auto românească

Anul 2013 se anunță a fi cel puțin interesant din perspectiva lansărilor de vehicule noi pe piața autohtonă. Asta în ciuda faptului că o majorare a vânzărilor față de anul precedent este greu de prevăzut și cu atât mai puțin de realizat.

După ce vânzările au scăzut de la peste 300.000 de unități la mai puțin de 100.000, pentru ca, în 2012, să fie depășită cu greu valoarea de 70.000 de unități, în 2013 este de așteptat ca reculul să continue. Pentru a contracara declinul pieței, comercianții de vehicule încearcă să atragă cât mai mulți clienți prin lansarea unor modele noi sau face-lifturi. Din nefericire, multe dintre acestea își vor găsi cu greu cumpărători în România, dat fiind faptul că nu corespund caracteristicilor pieței. Având în vedere că aproape 70% dintre mașinile comercializate în 2012 au avut drept clienți firmele, singurele modele care pot avea pretenții la o cotă importantă de piață sunt cele care corespund cerințelor cumpărătorilor de flote.
Printre cele mai așteptate lansări din acest an se află cea a noului Logan MCV, produs de Dacia. Prezentat la Geneva cu doar câteva zile în urmă, acest model poate însemna o revigorare a vânzărilor mărcii și, totodată, a segmentului break, mai puțin căutat în România.
În primul trimestru al lui 2013 au apărut deja pe piață câteva vehicule care, prin caracteristicile lor, pot avea o bună priză la clienți. Din ianuarie, românii au la dispoziție noile Mazda6 și Chevrolet Spark face-lift. O lună mai târziu au apărut face-lifturile (FL) modelelor Ford Fiesta și Renault Fluence și noile Audi A3 (3 uși) și S3, iar martie a adus în România Renault Clio ST, Ford Kuga, Citroën, DS3 Cabrio, Skoda Octavia, Mini Paceman, Hyundai i30 CW, Toyota RAV4 și Audi SQ5. În câteva zile va fi pus în vânzare și micul Opel Adam. În al doilea trimestru, lansările se anunță la fel de numeroase. Vor sosi pe piață Citroën C3 FL, Opel Cascada, Renault Scenic FL, Mercedes-Benz CLA și Clasa E, Audi RS 5 Cabriolet, Renault Kangoo, Mi­tsubishi Global Small, Skoda Superb FL, Audi RS6 Avant și Hyundai Grand Santa Fe. A doua jumătate a anului va debuta cu Mitsubishi Outlander PHEV, Skoda Rapid Spaceback, Nissan Note, Audi RSQ3, S3 Sportback și S3 sedan, Peugeot RCZ, 208GTi și 2008, Skoda Yeti FL, Chevrolet Trax și BMW Seria 5 FL. În ultimele luni din 2013 sunt anunţate modele precum Citroën C4 Picasso, Mazda3, Mercedes-Benz Clasa S, Audi A8, Hyundai ix35 FL, BMW Seria 4 și X5, precum și un nou Renault Clio RS.

Articol preluat din Suplimentul Auto Capital apărut în data de 25 martie 2013.

Citește și:

Geneva Motor Show: TRANSFORMERS

Dacia Logan MCV: Raport imbatabil

Start dezastruos al pieței de autoturisme noi în 2013

Piața vehiculelor comerciale, pe valurile crizei

Ford EcoSport: Forțat de împrejurări

Mașinile second-hand au salvat piața leasingului auto

NOU: Chevrolet Captiva FL

Audi RS Q3: Primul RS din familia Q

Alfa Romeo 4C: Al patrulea mod – Race

Timbrul de mediu a bulversat și piața mașinilor de ocazie

NOU Aston Martin Rapide S