Acum două spăptămâni, Consiliul TVR a luat decizia de a suspenda acordarea binurilor de masă către angajați, ca parte a aceluiași plan de austeritate. Maşinile vizate pentru conservare nu vor mai fi folosite de la 1 noiembrie. La sfârşitul anului 2010, serviciul Transporturi Auto din TVR deţinea un parc format din 278 de autovehicule.
Potrivit directorului general al TVR, Alexandru Lăzescu, în prezent se desfăşoară o evaluare în urma căreia se vor stabili și alte măsuri de austeritate. Până acum, deficitul TVR din semestrul I din 2011 a fost redus cu 34% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2010. În primul semestru al anului trecut, TVR inregistrase un deficit net record de 77 milioane lei.
Săptămâna trecută, peste 100 de angajaţi ai televiziunii publice s-au adunat în curtea instituţiei, ca urmare a măsurilor de austeritate decise de conducerea TVR. Reprezentanţii TVR au spus că a fost vorba despre un protest spontan, și nu de o grevă.
Anunțul privind nevoia de reducere a costurilor în TVR a fost făcut în septembrie 2010, când Alexandru Lăzescu, a anunţat că principalul obiectiv este reducerea risipei în TVR, prin renegocierea contractelor în derulare şi ajustarea costurilor, în medie, cu 30%.
Citește și: Grevă la TVR. Reorganizarea instituției naște nemulțumiri printre angajați