Tariful pentru o oră va fi de 1 leu, au anunțat miercuri reprezentanţii companiei de transport public.
„Terminalul este amplasat peste galeria de metrou ce face legatura dintre staţia Străuleşti şi Depoul Străuleşti. Acesta, cu o suprafata de 38.869 mp şi un regim de înăltime parcare şi trei etaje, are în alcatuirea sa un parcaj pentru 650 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban”, anunţă Metrorex într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Terminalul Multimodal ( Park&Ride) Străulești este unicul de acest fel din Bucureși și este localizat în partea de Nord-Vest a Bucureștiului, în apropierea lacului Străuleşti. Ațât stația de metrou cât și terminalul vor ajuta la fluidizarea traficului, preluând o parte din transportul de la suprafață din localitaţile învecinate precum Mogoşoaia sau Buftea, au mai spus reprezentanţii companiei.
De asemenea, terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran şi va avea acces direct către staţia de metrou Străuleşti prin intermediul unei galerii subterane.
Staţia de metrou Lac Străuleşti este o staţie de metrou de pe linia M4 din Bucureştim și a fost inaugurată la data de 31 martie 2017.