Primarul Londrei spunea luna trecuta ca anual mor 10.000 de oameni din cauza poluarii in capitala, iar dieselul are si el o vina importanta. Foarte multi dintre posesorii de masini diesel sunt suparati de noile masuri, dupa ce mai bine de un deceniu au fost incurajati sa cumpere masini pe motorina, spunandu-li-se ca sunt mai nepoluante decat cele pe benzina.
Decizia Westminster City Council se aplica din aprilie, iar masinile diesel vor fi suprataxate, astfel ca parcarea in zona va costa cu 2,45 lire/ora mai mult decat tariful standard de 4,90 lire. Se spera ca posesorii de masini diesel vor fi descurajati sa le aduca in zona si estimarea este ca multe muncipalitati de pe tot cuprinsul Regatului Unit vor adopta masuri similare care vor creste si veniturile la buget.
Reprezentantii asociatiilor industriei auto spun ca masura va nemultumi un mare numar de posesori de diesel-uri care le-au cumparat cu buna credinta dupa ce li s-a spus ca polueaza putin si dupa ce si autoritatile au sustinut puternic masinile pe motorina, impunand taxe mai mici pentru ele.
O opinie tot mai des auzita este insa ca nu ar trebui penalizate toate diesel-urile, ci doar camioanele, autobuzele si taxi-urile vechi, deoarece diesel-urile foarte noi au emisii poluante extrem de reduse. Estimarile arata ca jumatate din poluarea cauzata de diesel-uri ar veni de la doar o zecime dintre vehicule, practic cele mai vechi.
Intrr-o alta zona a Londrei, Hackney, consiliul local a intarzis pe cateva srazi parcarea tuturor masinilor, cu exceptia celor electrice, urmand sa se aloce un milion de lire pentru a instala pe strazi statii de incarcare.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, spunea lunea trecuta ca aproape 10.000 de oameni mor in fiecare an in capitala din cauza poluarii atmosferice si anunta investitii de 875 milioane lire sterline pentru a imbunatati calitatea aerului, dublu fata de cat a alocat predecesorul sau, Boris Johnson. Khan vrea sa introduca o "taxa de toxicitate" care sa se aplice celor mai poluante masini, atat diesel, cat si pe benzina, taxa care se va aplica pe langa celebra "congestion charge".
Parcarea pentru masinile diesel va costa cu 50% mai mult intr-o zona din centru: După ce au fost încurajaţi să cumpere maşini pe motorină
30 ianuarie 2017, 08:33
Ultima modificare în 30 ianuarie 2017, 08:41
In zona Westminster din centrul Londrei autoritatile au decis ca parcarea sa fie mai scumpa cu 50% pentru masinile diesel, miscarea avand mari sanse sa fie adoptata in multe locuri din Regatul Unit, scrie The Telegraph.
Etichete: diesel
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook