Parchetele vor închiria spaţii pentru magazine, automate de băuturi, centre de dactilografiere

Parchetele vor putea închiria spaţii pentru amplasarea unor magazine cu produse alimentare, automate de băuturi, centre de dactilografiere şi copiere acte şi puncte de vânzare de carte juridică, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei (MJ), proiect aflat în dezbatere publică.

În Nota de fundamentare la proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea închirierii unor suprafeţe aflate în administrarea parchetelor se arată că măsura propusă are în vedere asigurarea unor facilităţi tuturor participanţilor la actul de justiţie (procurori, grefieri, avocaţi, justiţiabili) cu scopul utilizării eficiente a timpului alocat pentru îndeplinirea procedurilor legale.

"Astfel, prezentul proiect de hotărâre a Guvernului prevede aprobarea închirierii de către parchete a unor suprafeţe aflate în imobilele proprietate publică a statului în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Spaţiile care urmează să facă obiectul închirierii, suprafaţa fiecăruia dintre aceste spaţii, precum şi destinaţia acestora (punct alimentar bufet de incintă; punct amplasare automate băuturi calde/reci/sandviciuri şi/sau prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte; punct de vânzare/prezentare carte juridică) sunt prevăzute în anexa la proiect", se specifică în textul Notei de fundamentare.

Prin proiect se propune că închirierea acestor spaţii să se facă în urma desfăşurării unei licitaţii publice, organizată de parchetul care are calitatea de titular al dreptului de administrare, în condiţiile stabilite de lege.

Totodată, se propune ca din chiria încasată potrivit contractului, o cotă-parte de 20% să rămână la dispoziţia parchetelor titulare ale dreptului de administrare, pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a imobilelor în care se află spaţiile închiriate, iar restul de 80% să se vireze la bugetul de stat.

Proiectul de hotărâre a Guvernului este semnat de ministrul Justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc, şi avizat favorabil de ministrul Finanţelor Publice, Darius-Bogdan Vâlcov.

AGERPRES