Informațiile transmise recent de Parchetul European arată că a fost inițiată o anchetă împotriva a patru cetățeni croați cu privire la infracțiuni de corupție activă și pasivă și abuz de funcții. Investigația respectivă a pornit de la un raport penal depus de Oficiul Național de Poliție Croată pentru Suprimarea Corupției și a Criminalității Organizate.
Parchetul European condus de Kovesi a inițiat o anchetă în care este vizat un primar. Prejudiciul este de 69.000 de euro
Primul inculpat este primarul orașului Nova Gradiška, cu o populație de 14.229 de persoane. Informațiile transmise de Parchetul European a arată că acesta a solicitat celui de-al doilea inculpat, managerul unei companii de construcții, o mită în schimbul manipulării unei proceduri de achiziție pentru atribuirea unui proiect, cofinanțat din Fondul de Coeziune al UE cu aproximativ 562.000 de euro.
De asemenea, se suspectează că al treilea și al patrulea inculpat au ajustat cerințele tehnice ale ofertei și au creat un sistem de notare pentru evaluarea ofertelor care a dat un avantaj companiei administrate de al doilea inculpat.
Contractul a fost atribuit de primul inculpat companiei celui de-al doilea
Deoarece contractul a fost atribuit de primul inculpat companiei celui de-al doilea, orașul Nova Gradiška a fost păgubit cu aproximativ 12.000 de euro, iar Fondul de Coeziune al UE cu aproximativ 57.000 de euro.
În contextul în care primul inculpat este și membru al Parlamentului croat, pe lângă faptul că este primar, acesta beneficiază de imunitate. Totuși, Parlamentul croat a acordat o aprobare pentru inițierea unei proceduri penale împotriva acestuia, după o cerere formulată de procurorul șef european.
Așadar, Parchetul European a explicat că ridicarea imunității în această etapă a procedurii are ca scop exclusiv obținerea aprobării pentru inițierea unei cercetări penale, cu respectarea deplină a principiului prezumției de nevinovăție. Amintim că Parchetul European a procesat peste 1.000 de rapoarte de fraudă care afectează interesele financiare ale UE la numai 6 săptămâni de la începerea activității.
„Acesta este doar începutul. Mulțumim tuturor celor care ne ajută pentru încredere”, a transmis instituția condusă de Laura Codruța Kovesi, într-o postare realizată pe Twitter.
Sursa foto: Parchetul European