După ce DNA a clasat cauza privind infracţiunea de conflict de interese în ceea ce-l priveşte pe fostul premier Victor Ponta, o parte din aceasta a fost disjunsă şi trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), scrie Mediafax.
„La data de 22 martie 2017, s-a dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de conflict de interese (3 fapte) ce au fost reţinute în sarcina lui Victor Viorel Ponta, raportat la calitatea sa de prim ministru (cauză mediatizată prin comunicat nr. 1026/ 5 iunie 2015). Soluţia de clasare pentru această infracţiune s-a dispus deoarece a intervenit cauza de împiedicare a efectuării urmăririi penale faţă de Victor Viorel Ponta pentru faptele menţionate, ca urmare a faptului că solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fost respinsă de Plenul Camerei Deputaţilor. Cu privire la presupuse infracţiuni privind fapte care nu sunt de competenţa DNA s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, arăta Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pe 12 mai, la solicitarea Mediafax.
Surse judiciare au declarat atunci pentru Mediafax că dosarul disjuns şi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie viza infracţiuni de evaziune fiscală.