Primăria sectorului 2 va construi un parc de aproape 8,7 milioane lei în cartierul Ion Creangă. Zona va avea asigurată şi securitatea, urmând a fi pus la punct un sistem de supraveghere video.
Astfel, autorităţile locale au lansat pe site-ul de licitaţii publice anunţul de intenţie privind realizarea unui parc de utilitate publică în cartierul Ion Creangă. Valoarea estimată, fără TVA, a fi cheltuită este de 6.989.155 lei. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 1 aprilie, iar începerea lucrărilor se speră a avea loc pe 16 mai. Autorităţile au în vedere ca parcul Ion creangă să fie finalizat până în ianuarie 2012.
Primăria sectorului 2 vrea să acceseze fonuri europene pentru a finanţa aproape 80% din valoarea proiectului. Doar 3% din fondurile necesare pentru construcţia parcului ar urma să provină din bugetul Sectorului 2, iar 17% de la bugetul de stat.
În aceiaşi zonă autorităţile locale intenţionează să instaleze şi un „sistem de supraveghere video şi management informaţional pentru creşterea siguranţei sociale şi prevenirea criminalităţii în arealul Ion Creangă". Suma estimată a fi cheltuită pentru acest system de supraveghere este de 3,4 milioane lei.