Înfiinţarea şi dezvoltarea parcurilor de software ”+IT&C“ a fost aprobată, miercuri, de către ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu şi ministrul IMM-uri, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă, prin semnarea unui protocol de colaborare.

Potrivit ministrului Sandu, finanţarea acestor parcuri se va face din bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi al Ministerului IMM-urilor, din fonduri europene şi ale autorităţilor locale, care vor fi implicate în proiect prin parteneriate public-private.

„În ceea ce priveşte companiile, ele vor avea aceleaşi facilităţi fiscale în parcurile software ca şi în parcurile industriale, noi urmând să le punem la dispoziţie partea de infrastructură – atât tradiţională, cât şi IT, inclusiv conexiuni de acces la internet în bandă largă şi de mare viteză”, a precizat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Pe de altă parte, Gabriel Sandu a mai spus că în opinia sa ar mai trebui cooptate în acest demers Ministerul Educaţiei şi cel al Dezvoltării.

„Primul avantaj care derivă din înfiinţarea lor (n.r. a parcurilor software) este crearea de 5.000 de noi locuri de muncă în domeniul IT&C, lucru mai mult decât benefic într-o asemenea perioadă economică grea”, a adăugat ministrul comunicaţiilor.

În cadrul MCSI, proiectul dezvoltării parcurilor tehnologice va fi inclus în Strategia Naţională de Broadband şi IT.

„Intenţionăm să promovăm acest proiect în Executiv printr-o Hotărâre de Guvern, care bugetată corespunzător va conduce la succesul acestei iniţiative”, a mai spus ministrul Gabriel Sandu.