Frumoasa, desteapta si cu bani. Este vorba despre Romanita Iovan (fosta Ciolcan). Cele trei calificative sunt atestate de cariera de succes pe care Romanita si-a cladit-o timp de 16 ani. Mai intai si-a valorificat frumusetea. In 1986 a urcat pentru prima oara pe podiumul de prezentare, fiind angajata cu carte de munca la UCECOM, ca manechin si foto model. In paralel urma cursurile Academiei de Studii Economice, specializarea alimentatie publica si turism. Inteligenta de care da dovada i-a dat forta necesara, imediat dupa revolutie, de a se lansa in afaceri si de a nu ramane un simplu manechin.
In 1992 a intrat in industria modei, creand o casa de moda care ii poarta numele. Prima recompensa a venit la doar doi ani de la debut. In 1994 a castigat premiul Festivalului National de Moda, aflat atunci la prima editie. Tot in 1994 si-a deschis si primul magazin Romanitza, in incinta hotelului Sofitel.
Dar inainte de a se lansa in moda, Romanita avea nevoie de bani. Cum i-a facut? Prima afacere banoasa a fost realizarea, in 1991, a calendarului Rank Xerox, ce avea sa apara in 1992. Era o mare provocare, iar faptul ca era pentru prima oara cand aceasta companie alesese pe cineva din Romania sa execute calendarul a ambitionat-o si mai mult pe Romanita.
„Cunosteam fotografi buni, si multe manechine. M-am gandit ca ii pot folosi la realizarea acelui calendar. Mai greu a fost cu gasirea unei tipografii performante care sa scoata un produs de calitate, asa cum isi doreau cei de la Rank Xerox. Am gasit, iar aceasta afacere mi-a adus circa 15.000 de dolari”, povesteste Romanita. De la calendar a trecut la comertul cu produse chinezesti. A inchiriat un spatiu la Romexpo, devenind un mic angrosist. Primele importuri aduse din China au fost espadrilele pentru copii, pe care Romanita le-a comercializat chiar si prin cofetarii. Pentru a cumpara marfa din China a apelat la credite. „Nu aveam bunuri personale pe care le puteam gaja la banca, asa ca am folosit drept garantii imobilele rudelor mele”, isi aminteste Romanita Iovan.
Anul 1996 i-a adus o noua provocare: afacerile imobiliare. Trebuia sa-si construiasca un sediu pentru casa de moda. Cel pe care il intrebuinta la acel moment nu avea incalzire centrala. „Am construit noi niste sobe in acel imobil, dar nu faceau fata. Iarna muream de frig la serviciu. Veneam dimineata si bagam lemne in soba, dar fiind spatiu mare se incalzea foarte greu. De abia cand se facea ora sa plecam acasa se incalzea atmosfera”, spune Romanita. A gasit un teren aproape de Piata Victoriei pe care l-a cumparat imediat. Insa scopul imobilului pe care urma sa-l ridice aici a fost schimbat. S-a gandit ca o investitie intr-un imobil cu spatii de birouri ar fi mai rentabila. Cu banii luati pe chirie putea sa-si achite creditele de la banca. Credite la care a apelat si pentru constructia noului imobil. In 1999, cladirea a fost terminata si inchiriata in exclusivitate companiei British American Tobacco. Pentru cei 2.000 mp, Romanita incaseaza anual jumatate de milion de dolari. Imobilul este evaluat astazi la peste 3,5 milioane de dolari. Tot in 1999 a fost deschis si al doilea magazin Romanitza.
Dupa ce a scapat de datoriile la banca, creditele fiind stinse in 2001, dupa cum ne-a precizat Romanita, anul trecut, un alt vis de al ei a prins viata. A adus pentru prima oara in Romania divizia Escada Couture. „Marca Escada este pentru mine ca o dragoste de-o viata. Mi-am dorit intotdeauna sa-mi cumpar astfel de haine, pentru ca imi placeau foarte mult si se potriveau stilului meu. M-am gandit ca ar fi o realizare foarte mare pentru mine daca as reusi sa aduc aceasta marca si pe piata romaneasca”, spune Romanita. In toamna anului trecut a obtinut franciza marcii de lux Escada, astazi are propriul sau magazin, care face parte dintr-o retea de distributie ce cuprinde aproape 400 de spatii ce comercializeaza in lume produsele Escada. Investitia in magazinul de lux Escada s-a ridicat la peste 200.000 de dolari.
Proiectele sale de viitor sunt legate de ceea ce a studiat la facultate, si anume turismul. Vrea ca in viitorul cat mai apropiat sa-si deschida un hotel, si nu orice fel de hotel. „Imi place foarte mult lantul international de cinci stele Relais Chateaux, cu hoteluri mici, ce functioneaza in case vechi, cu istorie. Vreau sa intru in acest lant”. Deja, Romanita a pus ochii pe o casa foarte frumoasa din centrul Bucurestiului.
Domiciliul: Bucuresti
Stare civila: casatorita
Start: 1991- a facut primul calendar Rank Xerox
Afaceri: industria modei; imobiliare
1992 – a deschis casa de moda Romanitza
1994 – a deschis primul magazin Romanitza la hotel Sofitel
1999 – s-a lansat in afaceri imobiliare; a deschis al doilea magazin ce-i poarta numele
2002 – a adus in premiera pe piata romaneasca divizia Escada Couture, deschizand primul magazin Escada
Cifra de afaceri: un milion de dolari pe an
Hobby: colectioneaza papusi de portelan