Eliminarea accizelor la produsele de lux, între care bijuteriile, parfumurile şi confecţiile din blănuri naturale, va fi resimţită la nivelul preţurilor cel mai probabil din a doua jumătate a anului, după epuizarea mărfurilor aflate acum la vânzare. Retailerii de parfumuri preconizează că preţurile se vor reduce cu până la 15%.
Piaţa autohtonă a parfumurilor, estimată la aproximativ 20 de milioane de euro în 2009, a rezistat bine în aceste vremuri de criză, un studiu al companiei MEMRB relevând faptul că, în perioada noiembrie 2008- noiembrie 2009, vânzările au înregistrat scăderi nesemnificative atât ca volum (-1%), cât şi ca valoare (-1,8%). Eliminarea accizelor la produsele de lux începând cu acest an, conform unei decizii adoptate de Guvern în luna octombrie a anului trecut, a dat curaj atât importatorilor, cât şi retailerilor, care visează deja la profituri.
Potrivit MEMRB, în perioada menţionată, cel mai bine s-au vândut parfumurile de damă (la un preţ mediu de zece euro), produse care au înregistrat o creştere de 2% faţă de anul 2008, unul dintre cei mai buni din punctul de vedere al vânzărilor. Totodată, vânzările de parfumuri mai scumpe, cu un preţ mediu de 50 de euro, au înregistrat o scădere de 2%, în volum. Chiar şi aşa, peste 46% dintre români optează, atunci când aleg un cadou, pentru un parfum sau un produs cosmetic, o pondere însemnată orientându-se şi către brandurile de nişă, mai ales că folosirea unui astfel de produs poate fi şi un indicator al apartenenţei sociale a cumpărătorului, care se poziţionează în categoria celor cu venituri peste medie. „Am avut o creştere a vânzărilor de 40%, în 2009, faţă de 2008“, spune Madeleine Florescu, proprietara magazinelor Madison Perfumery, specializate în produse de lux. În 2008, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 350.000 de euro. Potrivit Madeleinei Florescu, 30% din cifra de afaceri a fost realizată în decembrie 2009. Speranţe mari sunt şi pentru acest an, mai ales după eliminarea accizelor. „Stocul disponibil la Madison este cu acciză plătită şi inclusă în preţ. Pentru că foarte multă lume aşteaptă această reglare de preţ, ne gândim să aplicăm o reducere de 10% a preţurilor“, explică aceasta.
Aliniere la preţurile din Vest
Dacă o serie de magazine de lux anunţă deja reduceri de preţ, marile reţele de parfumerie aşteaptă lichidarea stocului format din produsele achiziţionate în 2009, purtătoare de accize. „Vom discuta cu distribuitorii pentru a stabili modalitatea de transferare a eliminării accizelor în preţul de retail“, spune Paul Cuza, country manager al reţelei Douglas. „Renunţarea la accize este bine-venită, deoarece ar trebui să anuleze diferenţele de preţ dintre România şi restul Europei. Astfel, clientul va putea cumpăra parfumuri în România la acelaşi preţ ca în orice ţară membră a UE“, adaugă Cuza, care estimează o reducere a preţurilor de 15%. Reprezentantul companiei Douglas în România a mai menţionat că se aşteaptă la o revigorare a pieţei abia în a doua jumătate a anului 2010.
Şi reprezentanţii Sephora au strategii şi pronosticuri asemănătoare competitorilor de la Douglas. Sephora, cel mai mare retailer local de parfumuri, care deţine în România 18 magazine, a înregistrat, în 2008, o cifră de afaceri de 2,36 milioane de euro şi un profit de două milioane de euro.
Extindere naţională şi internaţională
Cu gândul la perspectiva creşterii vânzărilor şi la revirimentul economiei, mulţi jucători din piaţă îndrăznesc să anunţe şi planuri de extindere. Succesul de pe piaţa locală a determinat Madison să facă pasul către străinătate, anul acesta urmând să deschidă primul magazin în afara ţării, cel mai probabil în Ungaria. La ora actuală, compania deţine două magazine. Douglas a anunţat că luna viitoare va mai deschide un magazin, în complexul comercial bucureştean Sun Plaza, care se va adăuga celor cinci unităţi existente în reţea. La rândul său, Sephora va inaugura alte două parfumerii în următoarele luni.
Ce vor femeile?
33,6% Reprezintă ponderea valorică a parfumurilor pentru femei, vândute în retailul modern şi tradiţional, potrivit monitorizărilor MEMRB efectuate în perioada noiembrie 2008 – octombrie 2009. Produsele destinate bărbaţilor deţin 50% din piaţa de profil, dar în cazul lor categoria se referă atât la parfumuri, cât şi la produsele after shave. Diferenţa de 16,4% este reprezentată de vânzările de parfumuri unisex şi ale celor incluse în cadouri cu ambalaj special.
Adjudecat pentru 2.600 euro
Cel mai scump parfum vândut în România aparţine casei Clive Christian. O sticluţă de 30 de ml cu apă de parfum costă 11.000 de lei (2.600 de euro). Produsul cel mai bine vândut al mărcii a fost însă spray-ul parfum de 50 de ml, al cărui preţ este de 3.300 de lei (780 de euro). Alte parfumuri de lux care au găsit clienţi în România sunt by Kilian şi Creed, cu preţuri între 650 de lei şi 881 de lei.
Cel mai vândut brand
La fiecare 30 de secunde, la nivel global, se cumpără câte o sticluţă de parfum Chanel no. 5, conform statisticilor. În România, alături de Chanel, în topul celor mai căutate branduri de parfum se mai află Dior, Givenchy şi Armani.
Cum îţi alegi parfumul?
– Fă cumpărăturile după-amiază, cånd acuitatea olfactivă este cel mai bine dezvoltată.
– Nu este recomandată testarea parfumului la magazin. Se ia o mostră şi se foloseşte acasă, pentru a nu amesteca mirosurile.
– Nu trebuie mirosite mai mult de două parfumuri, pentru că nu se mai face distincţia între miresme.
Mai ieftine cu 20%
Orice produs confecţionat din blană veritabilă costă de la câteva sute de euro până la câteva mii de euro, dar în urma eliminării accizelor preţurile vor fi mai mici cu 20%. Anual, România exportă articole de îmbrăcăminte şi accesorii de blană în valoare de peste un milion de euro.