Scandalul de la Maternitatea Giulești continuă, după ce activitatea unității a fost limitată și nu se mai face nicio internare. Unii dintre părinți se gândesc să dea în judecată personalul medical după ce mai mulți bebeluși au diagnosticați cu stafilococul auriu. Situația nu este însă pe placul instituției, care atrage atenția asupra unui astfel de demers.
Purtătorul de cuvânt de la Maternitatea Giulești din Capitală, Doru Pană,a declarat, vineri dimineață, că este opţiunea fiecăruia să dea în judecată dar că pacienţii şi părinţii ar trebui să fie atenți “cu acest dat în judecată”. “Este opţiunea fiecăruia să dea în judecată. Sincer, nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată, dar este opţiunea fiecăruia. Numai că părinţii şi pacienţii din România ar trebui să fie atenţi cu acest dat în judecată. Dacă vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate, unde este apărat de legi. Personalul medical are doar obligații în România, nu există drepturile personalului medical, ci doar drepturile pacienților. Legea este făcută în așa fel încât pacientul să te poată reclama peste tot și să te dea în judecată”, a susținut Doru Pană. El a susținut că, deși au fost primite numeroase telefoane, nu a fost nevoie să fie refuzate prea multe paciente, cazurile au fost redirecționate spre celelalte spitale. Întrebat de ce s-a ajuns aici, purtătorul de cuvânt a replicat: “Este foarte greu să răspund. Nici Doamne Doamne nu ar putea să ne răspundă”. În continuare, Pană a susținut că nu vrea să ia apărarea nimănui, fiecare este responsabil la locul de muncă de ceea ce face şi de cum face lucrurile. “Nu suntem o ţară în care oamenii să fie conştienţi de importanța muncii pe care o fac. Nu pot să spun că există vreun vinovat pentru că nu am depistat încă unul. Personalul depistat cu stafilococ, niciunul nu este bolnav, nu am avut niciun caz clinic de îmbolnăvire. Aşa s-au depistat, li s-a spus să ia tratament”, a spus Pană.
Precizările vin după ce Directia de Sănătate Publică București a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” București să sisteze internările începând de vineri, anunță Ministerul Sănătății. Pe măsură ce spațiile vor fi eliberate prin externarea pacienților, acestea vor fi închise și se vor aplica procedurile de curățenie și dezinfecție terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol.
Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti spun că nu au probe că bacteria stafilococ auriu, depistată în cazul a 12 bebeluşi născuţi la unitatea spitalicească, provine din cadrul spitalului, precizând că cei 11 angajaţii depistaţi cu infecţia respectivă urmează tratament şi activează în continuare.