Topul destinațiilor în 2015 este similar cu cel din 2014, activitatea de business travel a agenției înregistrând, în primele 5 luni ale acestui an, o creștere a vânzărilor de 11,5% față de perioada similară a anului trecut.
Potrivit statisticilor interne, cele mai căutate orașe pentru cei care călătoresc în interes de afaceri în România sunt București, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Timișoara și Brașov.
”Unele dintre cele mai frecventate orașe pentru deplasările în interes de serviciu sunt și în topul celor mai cerute destinații de city break. Statisticile internaționale arată că față de acum cinci ani, șase din zece călători de business sunt dispuși să își aloce în plus zile de vacanță aproape fiecărei deplasări în interes de serviciu”, spune Salvadora Benegui, Business Travel & Events Manager Eximtur Business.
În medie, o călătorie de afaceri este de două-trei zile în străinătate, respectiv de una-două zile în România. Pentru destinațiile îndepărtate, durata medie este de cinci zile. Există și rezervări punctuale, de mai bine de zece zile, în cazul clienților care gestionează anumite proiecte în străinătate.
În ceea ce privește preferințele de călătorie, oamenii de afaceri optează pentru hoteluri de patru și cinci stele, în străinatate, și trei sau patru stele, în țară.
”Atât în cazul deplasărilor de business travel, cât și al evenimentelor organizate de către companii, factorii de decizie optează pentru hoteluri care oferă facilități de business. Mă refer aici la conexiunea rapidă de internet, la business corner, parcare, la restaurante cu specific divers şi mai ales la săli de conferințe dotate cu echipamente tehnice performante”, mai spune Salvadora Benegui.