Pariu electoral în SUA. Vulnerabilitatea lui Joe Biden în fața republicanilor

Joe Biden

SURSA FOTO: Facebook, Joe Biden

Președintele SUA, Joe Biden, pariază pe propria sa capacitatea de a înfrânge amenințarea la adresa democrației americane reprezentată de Donald Trump, transmite The Financial Times.

Joe Biden e un conducător de succes al SUA. Numai că are 80 de ani, iar felul în care arată și vorbește îi trădează vârsta. Intenția lui de a candida din nou la președinție reprezintă un pariu extrem de riscant pentru Partidul Democrat, pentru America și pentru lume în general, potrivit The Financial Times.

Iar miza e mărită substanțială de probabilitatea ca adversarul său din partea Partidului Republican să fie tot Donald Trump.

Joe Biden l-ar putea învinge, din nou, pe Donald Trump

Fostul președinte, ajuns el însuși la 76 de ani, a dovedit că e nepotrivit pentru a ocupa funcția în cursul mandatului petrecut la Casa Albă. Iar refuzul lui de a accepta rezultatul alegerilor din 2020 a evidențiat faptul că este un demagog periculos.

Decizia lui Biden de a candida din nou poate fi motivată parțial și prin convingerea că el este calificat într-un mod unic să-l înfrângă pe Trump și să evite astfel amenințarea la adresa democrației americane pe care o reprezintă fostul președinte.

El l-a înfrânt deja o dată pe Trump, iar sondajele actuale sugerează că l-ar învinge și de data aceasta, chiar dacă la limită – deși ar pierde în fața oricărui alt republican, inclusiv a celuilalt potențial adversar, guvernatorul Floridei Ron DeSantis.

Merită precizat că președintele reprezintă o aripă a partidului său care este deosebit de bine poziționată pentru a-i atrage pe alegătorii din statele-cheie, ale căror voturi ar putea fi decisive într-o cursă contra lui Trump, relatează The Financial Times. 

Spre deosebire de unii precum Barack Obama ori Hillary Clinton, Joe Biden nu poate fi acuzat cu ușurință că ar fi exponentul privilegiat al elitelor costale.

În calitate de președinte, Biden s-a comportat așa cum te-ai aștepta de la un american din Pennsylvania din clasa mijlocie. Angajamentul său în favoarea re-industrializării Americii e pe placul multor alegători atrași anterior de promisiunea lui Trump de a „face America măreață din nou”.

Disponibilitatea lui de a adopta măsuri protecționiste – chiar dacă Financial Times nu le agreează – reprezintă cu adevărat un răspuns la temerile populare legate de globalizare pe care Trump le-a exploatat cu succes.

Mandatul lui Joe Biden la conducerea SUA

Biden s-a folosit totodată de experiența lui de senator pentru a obține adoptarea unor măsuri legislative de referință – între care o lege a infrastructurii prevăzând investiții de 1 trilion de dolari și cel mai mare pachet de măsuri climatice din istoria SUA.

A adoptat reforme în sănătate și Legea Cipurilor pentru stimularea producției interne de semiconductori. În politica internă are un palmares respectabil cu care se poate prezenta în fața electoratului.

În politica externă, retragerea din Afganistan a fost haotică, iar Europa are pe alocuri o viziune diferită de a lui Biden cu privire la China. Pe de altă parte, răspunsul lui la războiul din Ucraina a fost ferm și eficient, iar Biden s-a dovedit priceput la coordonarea alianței occidentale.

Mulți europeni sunt îngroziți de perspectiva ca el să fie înlocuit de Trump, a cărui suspiciune față de NATO și deferență ocazională față de Vladimir Putin și Xi Jinping sunt binecunoscute.

Vârsta lui Joe Biden, o vulnerabilitate a democraților

În ciuda tuturor acestora, vârsta face din Biden o potențială vulnerabilitate a democraților. Partidul lui se va teme de o eventuală deteriorare bruscă a stării lui de sănătate ori de un incident sau declarație care să confirme acuzațiile repetate ale republicanilor cum că facultățile mentale ale președintelui sunt în declin.

Deocamdată există puține probe reale în acest sens, dar alegătorii se vor întreba dacă acest lucru va mai fi valabil și peste șase ani.

Faptul că vicepreședinta Kamala Harris n-a reușit să convingă electoratul că e aptă să ocupe Biroul Oval reprezintă un pericol în plus pentru realegerea lui Biden. Într-o lume ideală Biden ar fi înlocuit-o pe Harris cu un partener de tandem mai credibil și mai experimentat.

Însă aspectele delicate ale politicii rasiale din interiorul Partidului Democrat – și necesitatea de a-i motiva pe alegătorii afro-americani – fac să fie extrem de complicată înlocuirea lui Harris, care este prima femeie neagră și concomitent primul american asiatic care ocupă funcția de vicepreședinte. O strategie alternativă ar putea fi aceea de a i se acorda lui Harris mai multe șanse de a se remarca pe parcursul anului următor.

Rezervele privind decizia lui Biden de a candida din nou nu sunt dificil de înțeles. Dar SUA sunt o democrație. Președintele are dreptul de a mai candida o dată. De acum alegătorilor americani le revine să decidă dacă el a luat hotărârea corectă, mai scrie FT.