Subvenţiile, sau cel puţin modul în care se acordă ele, nu încurajează producţia şi nici eficienţa.
Premierul Tăriceanu anunţa zilele trecute că vrea să transforme România în cea de-a doua putere agricolă a Europei unite. O declaraţie de înţeles în preajma campaniei electorale, ţinând cont de sensibilitatea românului atunci când vine vorba de agricultură. În clasele mici, încă se învaţă despre câmpiile mănoase, despre pământul gras ca untul şi, în general, despre o ţară cum nu mai e alta pe pământ.
Cam 40% din populaţia ţării locuieşte tot în mediul rural; chiar dacă unele comune şi-au schimbat statutul în oraşe, ele nu pot fi incluse în zona urbană. Iar mediul rural este legat indisolubil de agricultură.
Deseori auzim politicieni, antreprenori sau ziarişti înfierând faptul că România importă toate produsele agricole care s-ar putea obţine şi în ţară. Cine e de vină? Importurile nu se mai fac centralizat. O firmă care se ocupă cu comerţul cu sare, pui congelaţi sau făină decide singură dacă să cumpere de la producătorii interni sau din import.
Decide în funcţie de preţ, calitate, ambalaj etc. Firma respectivă urmăreşte profitul şi va lua decizia raţională din punct de vedere economic. La sfârşitul anului, când tragem linie, vedem că am cumpărat mai mult din import, dar asta a fost de fapt, în ultimă instanţă, decizia consumatorului, care este cetăţeanul român.
Cum stăm cu cifrele? În ultimii şapte ani, România a alocat agriculturii subvenţii totale de 21 miliarde lei (aproximativ şase miliarde euro), cu sume crescătoare de la an la an. Cum a evoluat producţia?
Cantitatea de cereale a scăzut de aproape trei ori în intervalul 2001-2007, deşi către sectorul vegetal a mers cea mai mare parte a subvenţiilor. Sunt cifre comunicate de către ministrul agriculturii. În zootehnie, numărul de capete a rămas stabil sau a crescut uşor. Deci subvenţiile, sau cel puţin modul în care acestea se acordă, nu încurajează producţia şi nici eficienţa. Ele sunt pur şi simplu un fel de ajutoare sociale pentru populaţia săracă de la sate. În ce măsură chiar ajung aceşti bani la destinaţie e o altă discuţie. Cifrele sunt reci, dincolo de orice discuţie emoţională despre sărăcia (pe alocuri cumplită) din satele româneşti; banii acordaţi ca subvenţii nu au un efect economic, deci din punctul de vedere al eficienţei, sunt irosiţi.
Subvenţiile, nici chiar cele de la UE, nu-l stimulează pe cel eficient să producă mai mult, ci se distribuie tot ca ajutoare sociale. În agricultura noastră nu se acordă atenţie nici măcar protejării bătrânilor proprietari de pământ de lăcomia unor arendaşi. Agricultura este în continuare zona unde se plătesc cele mai puţine impozite. Premierul Tăriceanu vrea să devenim a doua putere agricolă a Europei.
Fără reforme dureroase acesta e un pariu pierdut din start!
Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008
