Proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptat, vineri, de plenul Parlamentului. În favoarea proiectului bugetului de stat au votat 255 parlamentari, iar 95 au fost împotrivă, conform Agerpres.
Parlamentul a suplimentat bugetele mai multor instituţii.
Cea mai mare sumă, 350 de milioane de lei, a fost transferată fondului de rezervă al Guvernului, iar banii au fost luaţi din bugetul alocat pentru contribuţia României la Uniunea Europeană, scrie news.ro.
Astfel, au fost acordate 60 de milioane de lei în plus Secretariatului General al Guvernului pentru finanţarea cultelor religioase şi alte 5 milioane pentru minorităţi.
Ministerul Culturii a primit în plus 8 milioane de lei pentru construirea monumentului Unirii de la Alba Iulia.
Suma de 10 milioane de lei în plus a primit şi Ministerul Energiei pentru un program de cercetare în domeniul nuclear.
Radioul public a primit 3 milioane de lei în plus faţă de ce dăduse Guvernul iniţial.
Tot cu 3 milioane de lei a fost majorat şi bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a primit 2 milioane de lei în plus faţă de varianta aprobată iniţial de Guvern.
În schimb, plenul reunit al Parlamentului a respins, luni, amendamentul adoptat vineri în Comisiile de buget-finanţe privind creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care merg la bugetele locale.
„În anul 2018, prin derogare de la prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe venit, cu excepţia impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale astfel: a) 18% la bugetul local al judeţului; b) 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”, se spunea în amendamentul adoptat inițial.
Amendamentul a fost depus de către senatorul PSD Eugen Teodorovici, PNL, USR, PMP şi UDMR, dar a fost respins luni în plenul Parlamentului cu 105 voturi “pentru” şi 119 voturi “împotrivă”.
În proiectul de buget trimis Parlamentului, Guvernul a estimat o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Proiectul de buget pentru 2018 a fost construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
În proiectul de buget au fost prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie.
În acelaşi timp, în buget s-au alocat 4,5 miliarde lei pentru programele de ajutor de stat care vor demara anul viitor.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 au fost estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB. Cele mai mari ponderi in veniturile bugetare pe 2018 le înregistrează contribuţiile sociale, cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize cu 3,3%, impozit pe salarii şi impozit pe venit cu 2,3% din PIB.
Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 au fost estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.