Parlamentul României condamnă atacurile organizaţiei teroriste Hamas

Parlamentul României a adoptat miercuri o Declarație în care condamnă cu fermitate atacurile grupării Hamas. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunță că România condamnă „ura și violența”. Totodată, spune că „forţele care recurg la acest arsenal trebuie izolate şi condamnate”.

Declarația condamnă și violența asupra civililor, infiltrările teroriste și luarea de ostatici. Prin acest act, România își exprimă solidaritatea deplină față de Statul Israel. Statul Român recunoaște Israelului „dreptul suveran” la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist. Declaraţia Parlamentului a fost adoptată cu 284 de voturi „pentru” şi trei „nu votez”.

Nicolae Ciucă a fost cel care a condus ședința. El susține că declarația este „un apel către societatea românească de a strânge rândurile şi a se uni în jurul valorilor democratice care ne leagă”.

Declarația Parlamentului anunță totodată și că deputații și parlamentarii români consoderă că acest tip de conflict ar trebui „să fie doar o amintire a tragediilor care au însoţit cele mai întunecate momente ale istoriei umanităţi”.

„Deputaţii şi senatorii din Parlamentul Romåniei au fost şocaţi sä observe atacurile teroriste barbare indreptate împotriva Statului Israel violenţa dezlăntuitä de organizaţia teroristä Hamas asupra populaţiei civile. Deşi ar trebui sä fie doar o amintire a tragediilor care au însoţit cele mai întunecate momente ale istoriei umanităţii, imaginile din ultimele zile, numărul semnificativ de victime nevinovate – ucişi, torturaţi, răniţi ostatici, au arätat din nou întregii lumi cä siguranţa necesită o vigilenţă permanentă”, anunță Declarația.

În plus, Parlamentul se arată împotriva „terorismului şi a tuturor ideologiilor bazate pe ură”. Instituția anunță că lupta împotriva acestor manifestări de violență este „o datorie a întregii societäţi dar şi un element fundamental al responsabilităţii noastre, atåt din prezent, cât și pentru viitor”.

Parlamentul urmărește cu îngrijoare situația ostaticilor răpiţi din Israel

Declarația vorbește și despre solidaritatea deplină cu Statul Israel şi cetăţenii săi. Oficialii români se declară în favoarea creării „celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia libertăţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti”.

„Reprezentåndu-i pe toti cetäţenii Romåniei, noi, membrii Parlamentului Romåniei, ne exprimäm solidaritatea deplinä cu Statul Israel şi cetäţenii säi. Urmärim cu atenţie şi îngrijorare situaţia ostaticilor räpiţi de pe teritoriul Statului Israel. În acest context, subliniem cä este necesar sä acţionäm în permanenţä pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care sä asigure protecţia libertäţii, democraţiei şi a vieţilor omeneşti”, afirmă parlamentarii.

În contextul războiului, aleșii consideră că este cu atât mai importantă consolidarea politicilor de eliminare a terorismului.

„Având în vedere atacurile teroriste îndreptate impotriva Statului Israel, necesitatea consolidärii politicilor de eliminare a oricäror forme de terorism, precum imperativul exprimärii unui puternic angajament politic de a acţiona hotäråt impotriva tuturor mijloacelor de promovare a ideologiilor bazate pe urä, Parlamentul Romåniei condamnă cu fermitate atacurile organizaţiei teroriste Hamas împotriva Statului Israel, crimele, violenţa dezlänţuite asupra populaţiei civile, înfilträrile teroriste şi luarea de ostatici; exprimä solidaritatea deplinä cu Statul Israel; subliniazä dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist”, aflăm din Declarație.

Declarația subliniază și „dreptul suveran al Statului Israel pentru luarea tuturor mäsurilor necesare în vederea protejării populaţiei civile; exprimă regretul profund pentru victimele acestor atacuri, transmite condoleanţe familiilor indoliate şi uräri de insänätoşire persoanelor ränite; reafirmä hotärårea membrilor säi pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ instituţional, a acţiunilor de combatere a oricäror forme şi manifestări de terorism”, potrivit Parlamentului.

Din același document aflăm și că Parlamentul României solicită instituţiilor internaţionale să ia toate mäsurile necesare pentru recuperarea persoanelor care au fost luate ca ostatici.

„(…) solicită instituţiilor internaţionale să ia toate mäsurile necesare pentru returnarea in siguranţă a ostaticilor räpiţi de pe teritoriul Statului Israel pentru condamnarea oricäror atacuri teroriste. solicitä autoritäţilor publice sä asigure toate mäsurile necesare pentru protejarea Comunitäţilor Evreieşti din Romania şi prevenirea oricäror incidente pe teritoriul ţärii noastre; reafirmä importanţa deosebitä a parteneriatului dintre România şi Statul Israel, inclusiv în contextul împlinirii a 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte”, se precizează în Declaraţia Parlamentului.