In politica, argumentul sta la baza oricarei demonstratii. De regula, in retorica parlamentara a secolului 21 se impune si o eticheta mai aparte. Dar nu toti politicienii sunt constienti de acest lucru, si pentru unii, argumentul sta in forta fizica, mai mult decat in forta cuvantului. Tomislav Nikolic, parlamentar sarb din partea Partidului Progresist, s-a gandit ca ar fi mai bine sa demonstreze justetea punctului sau de vedere tragandu-l de par pe un coleg de legislativ.

„Victima” este Srboljub Zivanovic, din partea Partidului Radical Sarb, formatiune acuzata de progresisti ca ar fi facut o intelegere cu coalitia de guvernamant pentru a renunta la o serie de amendamente la un anumit pachet de legi, pe care le depusesera initial impreuna. Cand radicalii au facut anuntul renuntarii la sustinerea amendamentelor, progresistii au protestat, cel mai vehement fiind chiar Nikolic. Nici Zivanovic nu a fost chiar usa de biserica si l-a injurat de cateva ori pe Nikolic, in timp ce se intorcea de la tribuna spre locul sau. Nikolic s-a abtinut un timp, dupa care s-a dus si l-a tras de par pe Zivanovic.

Incidentul a fost criticat de ceilalti parlamentari prezenti in sala si a facut deliciul presei sarbe. Interesant este ca acest episod este al doilea moment de agresiune fizica din Parlamentul de la Belgrad, primul fiind inregistrat in 2003, cand agresorul a fost tot Tomislav Nikolic.