Niculae Mircovici a precizat că în această comisie, care va fi alcătuită din 14 deputaţi – 5 de la PDL, 4 de la PSD şi PC, 3 de la PNL, şi câte unul de la UDMR şi UNPR -, grupul minorităţilor naţionale nu-şi va desemna niciun reprezentant.
De asemenea, el a arătat că grupul minorităţilor naţionale nu va vota în cazul raportului comisiei de anchetă.
Comisia de anchetă va avea ca scop verificarea respectării prevederilor din contractul de privatizare a Petrom, a argumentelor care stau la baza creşterii continue a preţului carburanţilor şi stabilirea măsurilor ce trebuie luate pentru stoparea majorării preţului la carburanţi.
Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul privatizării Petrom este semnat de 71 de parlamentari.
Deputatul PDL Daniel Oajdea a strâns semnături, săptămâna trecută, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind respectarea contractului de privatizare a Petrom şi stabilirea unor măsuri de contracarare a creşterii preţurilor la carburanţi.
SURSA: Agerpres