Parlamentul a avut nevoie de peste un an pentru a respinge propunerea preşedintelui Băsescu de a elimina exceptarea de la plata accizelor a producţiei de ţuică mai mică de 250 litri.
Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a Codului fiscal în sensul eliminării exceptării de la plata accizelor a producţiei de ţuică şi rachiuri de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita a 250 litri.
Deputaţii au votat în unanimitate raportul suplimentar de respingere a cererii de reexaminare transmise de şeful statului elaborat de Comisia de buget-finanţe, hotărând adoptarea Legii în varianta Senatului. Senatul, la rândul său, a respins solicitarea de reexaminare la 9 februarie 2009, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
În octombrie 2008, preşedintele Băsescu cerea reexaminarea Codului Fiscal
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului, în octombrie 2008, textul Legii de modificare a Codului Fiscal prin care s-a decis exceptarea de la plata accizelor a producţiei de ţuică şi rachiuri de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita a maximum 250 litri pe an.
Băsescu a considerat că Legea care modifică un articol al Codului Fiscal, în sensul exceptării de la plata accizelor a producţiei de ţuică şi rachiuri de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita a maximum 250 litri pe an pentru fiecare gospodărie individuală, încalcă o directivă a Uniunii Europene.
Şeful statului citează Directiva CE nr. 92/83/CEE care stipulează o derogare obţinută de România, prin negociere, pentru cel mult reducerea la 50% a nivelului accizelor şi doar pentru o limită de 50 litri pe an pentru fiecare gospodărie individuală, pentru producţia de ţuică şi rachiuri de fructe destinată consumului individual, reducere prevăzută în legislaţia deja în vigoare.
Traian Băsescu a argumentat că Preşedinţia, Legislativul şi autoritatea judecătorească au obligaţia constituţională de a supraveghea punerea în aplicare a prevederilor europene, iar legislaţia propusă promulgării „nu este conformă cu legislaţia comunitară în domeniu şi cu prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană”.