evidenta faptul ca anumite prevederi din lege nu pot fi aplicate fie din cauza unor neclaritati, care lasa loc la interpretari, fie din cauza unor lacune. Astfel, comisiile de buget finante ale celor doua camere ale Parlamentului au decis sa demareze amendarea legii astfel incat, la aproape zece ani de existenta, piata de capital din Romania sa se poata moderniza si sa i se asigure dezvoltarea. In acest sens, la Camera deputatilor s-a infiintat o Subcomisie pentru piata de capital, al carei pres
evidenta faptul ca anumite prevederi din lege nu pot fi aplicate fie din cauza unor neclaritati, care lasa loc la interpretari, fie din cauza unor lacune. Astfel, comisiile de buget finante ale celor doua camere ale Parlamentului au decis sa demareze amendarea legii astfel incat, la aproape zece ani de existenta, piata de capital din Romania sa se poata moderniza si sa i se asigure dezvoltarea. In acest sens, la Camera deputatilor s-a infiintat o Subcomisie pentru piata de capital, al carei presedinte este Gratiela Iordache, deputat care detine si functia de vicepresedinte al Comisiei pentru buget, finante si banci din Camera. „Subcomisia, care a fost infiintata saptamana trecuta, mai exact miercuri, are ca obiectiv general dezvoltarea acestui domeniu“, a precizat presedintele Subcomisiei.„Avem trei lucruri de reglat. In prima etapa, deja incheiata, sau mai bine spus care a intrat in procedura, se va reglementa demutualizarea Bursei. Aceasta presupune transformarea Bursei, potrivit prevederilor Legii pietei de capital, intr-o societate comerciala pe actiuni, care sa revina gratuit comunitatii brokerilor“, ne-a declarat senatorul Varujan Vosganian, presedintele Comisiei pentru buget, finante si banci. Acesta estimeaza ca, pana la sfarsitul lunii in curs, legea de modificare va fi aprobata. A doua tema este legata de pragul maxim de detinere de actiuni ale SIF-urilor, iar a treia vizeaza revizuirea, reactualizarea si reasumarea programului „O piata puternica“.
Pagul la SIF-uri, putin mai complicat
Majorarea pragului maxim de detinere a actiunilor SIF de la 0,1% la 1% este ceva mai complicata decat pare la prima vedere. Parlamentarii doresc ca, o data cu majorarea pragului maxim de detinere, sa fie stabilite si conditii clare care sa opreasca preluarea ostila. Pentru ca legea nu este foarte clara in definirea persoanelor implicate, se va revizui si acest lucru. „Trebuie sa lamurim aceasta situatie, insa nu avem inca solutii. In opinia mea, cred ca CNVM poate sa dea verdictul fata de gradul de implicare a unor actionari, in baza unor argumente, insa acestea sunt foarte greu de dovedit, mai ales in cazul persoanelor fizice“, spune Varujan Vosganian. Senatorul a precizat ca si inainte erau aceleasi instrumente de verificare a actionarilor SIF, dar niciodata nu s-a purces in mod serios la verificarea actionarilor, astfel ca trebuie oferita, prin lege, aceasta posibilitate de verificare, urmand ca CNVM si SIF-urile sa procedeze in spiritul ei. In momentul de fata, se poate dovedi usor gradul de implicare a unor persoane fizice doar daca au intre ele un grad de rudenie sau a persoanelor juridice care au o anumita legatura in actionariatul lor. De asemenea, se mai poate dovedi daca acele persoane fizice sau juridice colaboreaza in alte proiecte, si atunci se poate banui ca ele sunt in intelegere. Discutiile fiind putin mai complicate, o astfel de modificare va lua ceva mai mult timp. Gratiela Iordache ne-a declarat ca, in aceasta saptamana, presedintii celor cinci SIF-uri vor fi audiati si de Comisia pentru buget, finante si banci din Camera deputatilor si estimeaza ca introducerea in lege a majorarii pragului maxim de detinere va fi efectuata pana la sfarsitul luna mai, in cazul in care vor avea implicarea tuturor celor vizati.
Programul «O piata puternica» reincarcat
Dezvoltarea pietei de capital nu se poate face numai prin listarea unor noi companii. Presedintii celor doua comisii parlamentare de buget finante au format un grup de lucru informal, alcatuit din ministrii din domeniul economic, conducerea CNVM, reprezentantii pietei care vor avea ca obiectiv alcatuirea unui program de dezvoltare a pietei de capital. „Programul il vom inainta primului-ministru, pentru ca Guvernul sa si-l asume politic. Este nevoie de asumarea Guvernului, pentru ca el va trebui sa urgenteze anumite initiative legislative, sa decida listarea la Bursa a unui numar de companii. Nu este vorba de un angajament de raspundere in fata Parlamentului, asa cum in mod gresit a fost afirmat, ci de o asumare politica, prin care se recunoaste importanta pietei de capital si se stimuleaza dezvoltarea acesteia prin parghiile pe care le are la dispozitie“, spune Varujan Vosganian. Senatorul are in vedere stimularea ofertei prin diversificarea instrumentelor financiare, emiterea titlurilor de stat cu maturitate de cinci ani, pentru a fi listate la Bursa, listarea unui numar de companii la Bursa si listarea titlurilor ipotecare, dar si stimularea cererii, prin dezvoltarea unor investitori institutionali, cum ar fi fondurile de pensii private. Referindu-se la fondurile de pensii private, Varujan Vosganian ne-a declarat ca: „am reinnodat firul atat la Guvern, la Ministerul Muncii, cat si la noi, la Parlament, si la expertiza independenta pe care o avem de la Banca Mondiala, astfel incat sa acceleram ritmul si, anul viitor, sa putem facem operationale aceste fonduri. Termenul limita este 1 ianuarie 2007, dar daca il urgentam, putem sa intram deja incepand cu anul 2006“. Dar si aici sunt cateva probleme, cum ar fi definirea corecta a celor care pot participa la sistem, conditiile de credibilitate si de bonitate ale celor ce pot administra astfel de fonduri, care vor fi sursele de unde se vor alimenta fondurile.
Cum vor parlamentarii sa dezvolte piata de capital
• Amendarea Legii pietei de capital astfel incat sa permita transferul gratuit al actiunilor Bursei catre membri, a intrat in procedura parlamentara si va fi aprobata in cursul acestei luni.
• Modificarea legii pietei de capital pentru a se putea majora pragul maxim de detinere a actiunilor SIF ar putea dura pana in luna mai. Problemele cele mai delicate par sa fie stabilirea unor conditii clare, care sa impiedice preluarea ostila a SIF-urilor si definirea clara a persoanelor implicate
• Stimularea ofertei prin diversificarea instrumentelor financiare, listarea titlurilor de stat si a unor pachete mai mari de actiuni ale companiilor de stat
• Stimularea cererii prin dezvoltarea unor investitori institutionali, cum ar fi fondurile de pensii private.