Parlamentarii încep dezbaterile pe legile de importanţă naţională care trebuie adoptate până la finalul acestui an. Legile privind sistemul unitar de pensii, salarizarea unitară, bugetul de stat pe 2011 şi ordonanţa 50 privind creditele bancare sunt necesare pentru a primi banii de la FMI şi vor intra în zilele următoare în dezbaterea Parlamentului.
După ce preşedintele Traian Băsescu a trimis preşedinţilor celor două Camere o scrisoare prin care le solicita urgentarea adoptării actelor normative esenţiale, conducerile Camerelor au decis să înceapă dezbaterile.
Astfel, prima lege care intră în discuţia Parlamentului este cea privind unitar de pensii. Aceasta va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor, urmând ca marţi să fie supusă la vot, a anunţat secretarul Camerei, Sever Voinescu, după şedinţa Biroului Permanent.
În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare există déjà decizia ca Guvernul să îşi asume răspunderea pe 14 decembrie. Aceasta va fi însă mai dificil de adoptat pentru că Opoziţia intenţionează să depună moţiune de cenzură. Astfel, PNL intenţionează să depună moţiunea de cenzură imediat ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe această lege în Parlament, în condiţiile în care şi PSD este de acord cu demersul liberalilor.
“Noi socotim că trebuie depusă o moţiune de cenzură, avem şi un text pregătit în sensul acesta. Sigur că moţiunea o vom putea depune numai dacă şi PSD are această linie, eu cred că da. Dacă şi PSD a luat o decizie, împreună vom susţine o moţiune comună care să răspundă angajării Guvernului pe legea salarizării”, a spus Antonescu.
În ceea ce priveşte cele proiectul de lege privind bugetului de stat şi proiectul legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, aceastea urmează să fie aprobate de Guvern în şedinţa special convocată pentru luni seară şi transmisă marţi la Parlament.
Legea de aprobare a Ordonanţei 50/2010 va intra în scurt timp în Plenul Camerei Deputaţilor, după ce conducerea Camerei a solicitat Comisiei de buget-finanţe grăbirea raportului.
Cele patru acte normative ar trebui adoptate până la finalul acestui, dar este greu de crezut că dezbaterile bugetul pentru 2011 se vor termina înaintea vacanţei de Crăciun.