După ce mai multe restaurante de la Napoli au aplicat preţul de 100 de euro pentru o pizza consumatorilor parlamentari, iniţiativa a fost preluată şi de laboratoarele de îngheţată de la Roma. Proprietarii laboratoarelor au decis să introducă preţul de 30 de euro pentru clasa politică, în semn de protest pentru diferenţa de venituri, scrie miercuri cotidianul Corriere della Sera.
Angelo Di Massimo, în vârstă de 26 de ani, unul dintre proprietarii de laboratoare de îngheţată care a aderat la iniţiativă a afişat lista de preţuri speciale pentru parlamentarii italieni. "Pentru deputaţi şi senatori, îngheţata costă 30 de euro", a anunţat Di Massimo în laboratorul din cartierul Monti, din Roma. "Politicienii nu reuşesc să priceapă cât de greu trăim noi şi am hotărât să le dăm o lecţie", a adăugat italianul.
Di Massimo a mărturisit că s-a inspirat din iniţiativa proprietarilor de la Napoli. Tânărul, care a fost felicitat de clienţii obişnuiţi, şi-a invitat colegii să îi urmeze exemplul.
Agerpres