Alina Gorghiu, vicepreședintele PNL, a vorbit miercuri, 8 martie, despre amânarea în Parlament a votului pentru Toni Greblă la șefia AEP și reluarea întregii proceduri de numire.
Alina Gorghiu a spus că național-liberalii au înțeles îngrijorările organizațiilor non-guvernamentale cu privire la apartenența politică a acestuia și la apariția unei lipse de autonomie.
AEP are nevoie de un președinte neafiliat politic
De asemenea, a precizat că în cadrul coaliției de guvernare s-a manifestat dorința ca la conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP) să fie o persoană neafiliată politic și profesionistă.
”În momentul în care PSD a desemnat un reprezentant apropiat de PSD, fost membru PSD şi cu un istoric care s-a contopit, în mare parte, cu PSD.
Au fost discuţii la nivelul societăţii, aţi văzut că au reacţionat organizaţiile non-guvernamentale, au fost foarte multe articole de presă care au ridicat această temere a lipsei de autonomie, de independenţă a persoanei care va conduce AEP, din două puncte de vedere existând aceste îngrijorări.
O dată, din perspectiva anului 2024, care este un an cu patru tipuri de alegeri, când nu trebuie să există niciun fel de controversă cu privire la maniera în care AEP îşi exercită atribuţiile. Şi doi, gândiţi-vă că AEP are funcţia de control pe felul în care partidele politice cheltuie banii din subvenţia de la stat”, a declarat vicepreședintele PNL pentru Digi24.
”Am înţeles îngrijorările din spaţiul public şi ne-am manifestat în interiorul coaliţiei dorinţa de a fi la conducerea AEP mai degrabă o persoană care nu are legătură cu partidele politice, un profesionist în domeniul dreptului electoral, un om care să facă faţă cu brio acestei funcţii”, a adăugat ea.
PNL nu îl vrea pe Toni Greblă la șefia AEP
Alina Gorghiu a adăugat că Toni Greblă a fost achitat în instanță, dar face afirmații cu privire la controversele din spațiul public legate de apartenența sa, în anumite perioade de timp, la PSD, ceea ce nu este văzut foarte bine de parte din societatea civilă.
”Nu cred că este un pas înapoi pe care PSD l-a făcut, sunt absolut convinsă că vom găsi, împreună, persoane foarte capabile să conducă”, a spus vicepreședintele național-liberalilor.
Marți, pe 7 martie, conducerea Parlamentului a decis reluarea procedurii de numire a președintelui AEP. Termenul pentru depunerea unei noi candidaturi este 17 martie, votul urmând să fie dat pe 24 martie. Surse electorale susțin că PNL nu îl vrea pe Toni Greblă la șefia AEP și nu este de acord nici cu faptul că fostul președinte, Mituleţu Buică, a rămas secretar general în cadrul autorității. Acest subiect va fi dezbătut în ședința coaliției.