Parlamentul a luat act de demisia șefului SRI, Eduard Hellvig și a adopta o hotărâre pentru vacantarea funcţiei

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Plenul reunit al Parlamentului a luat act de demisia lui Eduard Hellvig și a aprobat hotărârea privind vacantarea funcției de director al Serviciului Român de Informații. Conducerea interimară ar fi preluată de prim-adjunctul directorului SRI, generalul Răzvan Ionescu.

Plenul Parlamentului a luat act de demisia șefului SRI

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a luat act de demisia directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi a aprobat hotărârea privind vacantarea acestei funcţii.

S-au înregistrat 307 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”.

Joia trecută, preşedintele Klaus Iohannis a transmis preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, o scrisoare prin care le propune să ia act de retragerea din funcţia de director SRI a lui Hellvig.

„În temeiul prevederilor art. 65, alin. 2, lit h din Constituţia României şi ale art. 23 din legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii cu modificările şi completările ulterioare, vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată în documentul transmis de Iohannis.

Potrivit articolului 24 din Legea 14/1992, directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia. Astfel, prim-adjunctul directorului SRI, generalul Răzvan Ionescu, preia conducerea interimară a instituţiei după demisia lui Eduard Hellwig.

Eduard Hellvig a demisionat săptămâna trecută

Eduard Hellvig a anunţat, luni, 3 iulie, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

„Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură, şi la analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să-l slujesc.

Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director al SRI au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulţumesc cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului.

L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră”, a spus Eduard Hellvig într-o declaraţie de presă la sediul SRI.

Hellvig a explicat care sunt motivele pentru care pleacă de la şefia SRI, subliniind că „este o cutumă greşită la noi ca cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi”.