Parlamentarii au creat condiţii funcţionarilor de la Casa Poporului să se retragă din activitate la 55 de ani. Funcţionarii parlamentari beneficiază de pensie de serviciu la fel ca judecătorii şi procurorii. Adică 80% din media veniturilor brute realizate în ultimul an. Acum, au şi dreptul să se pensioneze mai devreme.

Chiar înainte de a intra în vacanţă, deputaţii şi senatorii au votat o lege care permite ieşirea la pensie la 55 de ani, în următoarele trei luni, a funcţionarilor publici şi personalului contractual din Parlament, Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională. Derogarea de la cadrul legal existent s-a făcut în condiţiile în care, la cerinţele exprese ale UE, Ministerul Muncii a anunţat o propunere de modificare a legii pensiilor, în vederea egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani. Autorii uimitoarei propuneri legislative au fost deputaţii Titu Nicolae Gheorghiof şi Karoly Kerekes. Cu toate avizele negative din partea Consiliului Economic şi Social, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru muncă şi protecţiei sociale de la Camera Deputaţilor, opoziţiei Senatului şi lipsei de susţinere din partea Guvernului, cei doi au reuşit să strecoare amendamentul în finalul modificărilor propuse la Legea nr. 7/2006 şi să obţină votul majorităţii parlamentarilor. Senatoarea Norica Nicolai pune „consensul“ pe seama numărului mare de acte dezbătute la momentul respectiv.

În realitate, modificarea s-a făcut strategic, în aşa fel încât efectul legii să se producă fix în timpul vacanţei parlamentare. Degeaba promite acum senatoarea liberală că după întoarcerea din vacanţă se vor lua măsuri pentru remedierea acestei „proceduri incorecte“! În septembrie termenul de pensionare va fi aproape de final şi, cu siguranţă, atunci vor fi alte priorităţi în agenda parlamentarilor.

Pensionare excepţională pentru 69 de funcţionari

Oricum, precedentul fusese creat prin adoptarea, la începutul anului trecut, a Legii privind statutul funcţionarului public parlamentar. Avertizările lansate la vremea respectivă de Institutul pentru Politici Publice (IPP) asupra multor probleme şi discriminări pe care le ridica acest act normativ nici nu au fost băgate în seamă. „S-au acordat privilegii nejustificate unui segment profesional care, în mod firesc, ar fi trebuit să fie subiectul reglementărilor deja existente – Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, afirmă Elena Iorga, coordonator de programe la IPP. Nu înţelegem de ce funcţionarilor din Parlament li se aplică un regim preferenţial în raport cu ceilalţi funcţionari din instituţiile publice.“ Deputatul Gheorghiof are nenumărate explicaţii, pe cât de incoerente, pe atât de penibile: „Practic, am pornit de la a armoniza vârsta de pensionare cu practica comunitară“, dar „Femeile sunt atât de solicitate şi acasă şi la Parlament, încât nu au fost de acord cu această idee“ şi „Modificarea legii dă voie şi bărbaţilor să iasă mai devreme la pensie, ceea ce permite o reîmprospătare a personalului“, dar „Nu vrem să crească numărul salariaţilor“, deşi „Fiecare grup parlamentar vrea să lucreze cu oamenii proprii.“ Ei, aici a pus punctul pe „i“ deputatul Gheorghiof !

Funcţionar sau pensionar parlamentar?

În Parlament se dă acum o adevărată bătălie pentru aşezarea strategică a „resurselor“ înainte de terminarea mandatului electoral. Toată lumea ştie că se modifică legea pensiilor. Deci, este momentul să se asigure nişte ieşiri „motivante“ la pensie. Nu-i de colo să ieşi cu o pensie de 4.600 de lei, la 55 de ani! Pe de altă parte, sunt „veteranii“ din structurile administrative ale Parlamentului, care se ţin cu ultimele puteri de scaunele ocupate. Din cauza lor, noii aleşi nu pot să-şi aducă experţii şi consilierii personali, cărora le-au făcut promisiuni încă din campanie, şi nu-şi pot promova propriii directori pe salarii de 5.000 de lei. Precum se vede, staful parlamentar creează mari probleme aleşilor noştri. „Ne gândim să aducem modificări la statutul funcţionarilor publici parlamentari şi să introducem sistemul contractelor pe durată determinată“, ne explică deputatul Gheorghiof. Cum altfel s-ar putea rezolva problema obligaţiilor aleşilor poporului faţă de cei care i-au sprijinit politic? Oricum, cu ieşirea la pensie a celor câteva zeci de funcţionari publici parlamentari, problema stafului adecvat nevoilor aleşilor noştri de la Casa Poporului nu se rezolvă în această vară. Mai vorbim, după vacanţa parlamentară!

Pensie pe masura unui funcţionar parlamentar

CUANTUMUL VENITURILOR BRUTE, în funcţie de care se va calcula pensia funcţionarilor publici parlamentari, rămâne în continuare o nebuloasă, întrucât la salariul de bază se adaugă nenumărate alte sporuri, care, de cele mai multe ori, „scapă“ transparenţei de care trebuie să dea dovadă instituţiile publice.

SPORURI la salariul funcţionarilor publici parlamentari:
• spor pentru funcţie de conducere: 50%
• majorări la salariul de bază cu 30% pentru activităţi de organizare a lucrărilor parlamentare
• spor de 25% pentru prestarea sistematică a activităţii cu depăşirea duratei normale de lucru
• spor de vechime de 25%
• spor de stabilitate de 5% pentru funcţionarii cu o vechime de cel puţin doi ani în cadrul parlamentului
• spor de confidenţialitate de 15%
• salariu de merit de 15%.

Toate aceste sporuri pot conduce la realizarea unor venituri de peste două – trei ori mai mari decât salariile de încadrare prevăzute pentru funcţiile respective. PENSIA unui director ajunge astfel la 4.500 – 5.000 lei pe lună.

54-4599-14_titusgheorghiof_rompres.jpgMai presus de lege

«Trebuie să dăm tuturor posibilitatea să iasă la pensie. Pe urmă, vom vedea cum rezolvăm situaţia celor rămaşi. Oricum, legea pensiilor trebuie modificată pentru ca toţi oamenii să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii.»

Titu Nicolae Gheorghiof, deputat PNL

54-4598-14_noricanicolai.jpgModificări invizibile

«Modificările la Legea nr. 7/2007 au trecut neobservate în şedinţele comune ale Camerelor reunite. Le-am văzut după adoptare. Nu sunt corecte, pentru că nu se pot acorda privilegii funcţionarilor parlamentari.»

Norica Nicolai, deputat PNL

54-4600-3637_elenaiorga.jpgExcepţii de la orice regulă

«Funcţionarii publici parlamentari pot ieşi la pensie cu zece ani mai devreme decât colegii lor din alte instituţii. Amendamentele aduse legii au caracter discriminatoriu şi sunt contrare practicilor europene.»

Elena Iorga, coordonator programe, Institutul pentru Politici Publice

54-4597-14_asztaloscsaba.jpgInstituţii fără putere

«Ştiam dinainte despre intenţia parlamentarilor de a modifica, temporar, condiţiile de pensionare ale funcţionarilor parlamentari, dar nu ni s-a cerut un punct de vedere. Oricum, noi putem face doar o recomandare.»

Asztalos Csaba Ferenc, preşedinte, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării