Parlamentarii britanici au depus jurâmantul de credinţă faţă de Regele Charles
Membrii Parlamentului britanic au depus sâmbătă după-amiază, în Camera Comunelor, jurământul de credință față de Regele Charles al III-lea, transmit jurnaliştii americani de la CNN.
„Jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincios și voi purta o loialitate adevărată Majestății Sale Regele Charles, moștenitorilor și succesorilor săi, conform legii. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a fost jurământul citit de parlamentari.
Actualul premier al Marii Britanii, Liz Truss, liderul opoziției, Keir Starmer și fostul premier Theresa May s-au numărat printre cei care au participat la ceremonia de sâmbătă.
Reamintim că Charles al III-lea a fost proclamat rege sâmbătă în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care a avut loc la Palatul St. James din Londra.
Familia Regală a revenit apoi la Balmoral
Ulterior, membrii Familiei Regale s-au întors la domeniul Balmoral, unde și-a trăit ultima perioadă din viață Regina Elisabeta a II-a. Familia Regală a participat la o slujbă religioasă privată la biserica Crathie Kirk din apropierea domeniului din Scoția, mai notează CNN.
După slujba de la biserica Crathie Kirk, Familia Regală a făcut o plimbare cu oamenii, pe drumul care duce spre domeniul Balmoral.
Printre membrii Ramiliei Regale care au participat la scurta slujbă se numără mulți dintre copiii și nepoții regretatei regine, inclusiv prințesa Anne, soțul ei Tim Laurence și copiii acesteia, Zara Tindall și Peter Phillips.
Prințul Andrew, al doilea fiu al Reginei, și fiicele sale, prințesele Beatrice și Eugenie, au participat, de asemenea, la ceremonie, la fel ca și fiul ei cel mai tânăr, prințul Edward, conte de Wessex, împreună cu soția sa Sophie, contesă de Wessex, și fiica lor Lady Louise.
Un jurnalist CNN aflat la fața locului a văzut plimbarea și mașinile cu membrii Familiei Regale revenind la proprietate în jurul orei 14:30 (16:30, ora României).
Ce a declarat sâmbătă Regele Charles, la momentul proclamării oficiale?
„Doamnelor și domnilor, este datoria mea să vă anunţ moartea iubitei mele mame, Regina. Ştiu cum întreaga naţiune și pot spune, întreaga lume îmi trimit simpatia pentru pierderea pe care am suferit-o. Este o mare consolare pentru mine să aud simpatia exprimată de atât de mulţi pentru surorile şi fraţii mei şi să simt atât de multă afecţiune şi suport extins către întreaga noastră familie pentru pierderea pe care am suferit-o.
Pentru noi toți, ca familie, dar și pentru regat și familia naţiunii, mama mea a fost un exemplu de iubire pe durata întregii vieți și faptul că a servit națiunea pe de-a întregul, ca durată, este fără egal. Ca și devoțiune, la fel. Chiar și acum, în acest moment (…) putem să ne bucurăm de ceea ce a fost.
Sunt pe deplin conştient de această moștenire pe care o am, precum și de datoriile și responsabilitățile grele ale suveranității, care au fost acum trecute înspre mine. În această responsabilitate voi încerca să urmez exemplul plin de inspirație pe care l-au precedat și mama mea, dar și a căuta pace, prosperitate și armonie pentru popoarele acestor insule, dar și pentru Commonwealth și teritoriile de pe întreg mapamondul.
În acest scop, eu știu că voi fi menținut prin afecțiunea și loialitatea oamenilor al căror suveran am fost numit să fiu și în a avea aceste sarcini voi fi ghidat de către consiliul ales de parlamentul lor. În toate acestea sunt profund încurajat de către sprijinul constant al iubitei mele soții. Preiau această oportunitate pentru a confirma dorința și intenția mea de a continua tradițiile, de a preda veniturile ereditare, precum și pământurile mele, pentru guvern, spre beneficiul tuturor şi pentru a-mi continua munca ca și șef de stat și rege.
Și pentru a continua această sarcină grea care mi-a fost încredințată și pentru care îmi încredințez ceea ce îmi rămâne mie din viața mea, mă rog pentru a fi ghidat și ajutat de către Dumnezeu atotputernic.
Înțeleg faptul că legea cere că ar trebui să adaug la accesiunea coroanei, să iau și să subscriu jurământul care vizează securitatea Bisericii Scoției. Sunt gata să fac asta la această primă oportunitate.
Eu – Charles al III-lea – prin grația lui Dumnezeu, al Regatului Marii Britanii, precum și a tuturor teritoriilor, rege apărător al credinței, jur cu credință că voi apăra, cu inviolabilitate, religia protestantă adevărată, așa cum a fost ea stabilită de către lorzii din Scoția, ca urmare a drepturilor cerute și în special prin actul care a asigurat religiei protestante și guvernului Bisericii Presbiteriene, precum și prin actele trecute de către Parlamentul ambelor regate întru uniunea celor două regate. Împreună, guvernul va venera și va respecta drepturile Bisericii Scoțiene. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat sâmbătă, 10 septembrie, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.