Comisia Parlamentară privind Normele Bancare, formată din membri ai diferitelor partide şi creată de ministrul britanic de finanţe, George Osborne, a recomandat ca unele prime să fie reţinute pentru o perioadă de zece ani înainte de a fi încasate şi să fie condiţionate de bunul mers al instituţiei.
Potrivit Comisiei, pensiile private bune de care beneficiază bancherii ar trebui să fie anulate în cazul în care un prost management al băncii ar duce la colapsul acesteia.
Ministrul Osborne a luat decizia înfiinţării acestei comisii în urma unor scandaluri, precum cazul Barclays, amendată anul trecut de autoritatea de reglementare britanică şi americană pentru manipularea indicelui Libor şi a echivalentului său european, Euribor, pentru a obţine avantaje economice sau pentru a da o imagine de solvenţă fianciară în timpul crizei creditelor.
Totul a plecat de la RBS
Într-un raport de 571 de pagini, comisia cere guvernului să evalueze alternativele privind vânzarea Royal Bank of Scotland (RBS), care a fost salvată de guvern în timpul crizei creditelor şi în condiţiile în care peste 80% se află în mâinile contribuabilului britanic. În acest sens, documentul recomandă ca guvernul să studieze pentru luna septembrie opţiunile privind RBS.
Pe de altă parte, comisia cere o mai mare competenţă în rândul instituţiilor şi critică mai ales tradiţia din sectorul bancar dominată de directorii bărbaţi, motiv pentru care cere să fie luate măsuri pentru a oferi şanse egale femeilor. Comisia a criticat şi organismele de reglementare pentru a nu fi avertizat despre situaţiile de risc în faţa crizei din sistemul financiar din 2008 şi a cerut ca şi aceste autorităţi să fie trase la răspundere în faţa Parlamentului.
Comisia propune, de asemenea, stabilirea unor proceduri adecvate pentru a-i proteja pe angajaţii care vor să denunţe cazuri de proastă gestionare în faţa autorităţilor de reglementare. După publicarea raportului, Ministerul britanic de Finanţe a informat că va da un răspuns la recomandările făcute înainte de începerea vacanţei parlamentare de vară, la sfârşitul lunii iulie.