Magnaţi ai internetului, baroni ai imobiliarelor şi mari patroni din sectorul industrial, elita economică a Chinei, se vor alătura pentru câteva zile cadrelor de conducere ale Partidului Comunist chinez sub cupola Palatului poporului din Beijing.
Din cei aproximativ 5.100 de membri ai celor două adunări, se regăsesc 102 miliardari în dolari, adică un număr similar cu cel din 2017, susţine revista Hurun. În plus, 153 de delegaţi posedă o avere de peste 255 milioane euro, iar averile lor cumulate se ridică la 650 miliarde de dolari, adică dublu faţă de Produsul Intern Brut al Irlandei.
Chiar dacă numărul total al membrilor super-bogaţi ai celor două adunări a scăzut comparativ cu anul trecut, de la 209 la 153, averea lor combinată a crescut cu 18% până la 507 miliarde de dolari.
Pe băncile ANP se vor regăsi patronul grupului de internet Tencent (Pony Ma), al producătorului de smartphone-uri Xiaomi (Lei Jun) sau al constructorului auto Geely (Li Shufu). Printre membrii CCPPC, un organism mai variat, se regăsesc preşedintele dezvoltatorului imobiliar Evergrande (Xu Jiayin), patronul gigantului web Baidu (Robin Li) şi cel al grupului de comerţ electronic JD.com (Liu Qiangdong).
Selectaţi oficial drept delegaţi la nivelul autorităţilor locale, antreprenorii rămân bineveniţi în Parlamentul chinez într-un moment în care Beijingul vrea să reechilibreze economia punând un accent mai mare pe servicii şi noile tehnologii.