Conducerea Parlamentului se reuneşte luni, la ora 12.00, pentru a stabili şedinţa plenului reunit în care se va da un aviz consultativ pentru solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie, în condiţiile în care expiră termenul de 20 de zile prevăzut de lege. În cazul în care Birourile Permanente reunite nu pun pe ordinea de zi scrisoarea şefului statului, acesta poate iniţia demersurile pentru consultarea populaţiei şi fără punctul de vedere al Parlamentului, scrie rtv.net
Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat marţi, cu unanimitate de voturi, un aviz favorabil solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie, social-democratul Şerban Nicolae afirmând însă că acest demers al şefului statului va costa aproximativ 250 milioane lei, bani care nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2017.
Parlamentarii PNL şi USR au afirmat că sunt de acord cu solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care este "justificată” şi "întemeiată”, în timp ce deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că ar trebui să existe mai multe detalii în ceea ce priveşte întrebarea la care urmează să răspundă românii, în caz contrar s-ar ajunge la „neglijenţa în serviciu”.
Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie va primi, „fără niciun fel de problemă”, aviz favorabil, dar această temă nu trebuie „fetişizată” pentru a nu fi „omorâtă”, transmite News.ro.
„Tema este de actualitate în permanenţă, numai că nu trebuie fetişizată. Pentru că de multe ori când fetişizezi o temă, în final o omori. În ceea ce priveşte solicitarea preşedintelui, din partea noastră este aviz favorabil fără niciun fel de problemă”, a precizat Liviu Dragnea, întrebat despre „tema de actualitate”, şi anume solicitarea şefului statului privind organizarea uni referendum pe Justiţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat în 24 ianuarie procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.
"Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice", anunţa Administraţia Prezidenţială.
Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile să dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de către preşedinte. În cazul în care termenul de 20 de zile este depăşit, procedura de consultare se consideră a fi îndeplinită.