Republica Moldova a primit 145 milioane de euro de la Parlamentul European

De altfel, eurodeputaţii au aprobat și propunerea Comisiei Europene (CE) de a acorda Guvernului de la Chișinău sprijinul financiar pentru stabilizarea situaţiei economice a Republicii Moldova. Au fost întregistrate 561 de voturi PRO, 43 de voturi CONTRA şi 20 de abţineri.

Sprijinul financiar (45 de milioane de euro sub formă de granturi și 100 de milioane de euro sub formă de împrumuturi) va fi plătit în două tranşe planificate pentru al treilea trimestru şi al patrulea trimestru din 2023, doar dacă Republica Moldova va îndeplini anumite condiţii, precum: reforme ale sistemului judiciar, asigurarea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, dar și progrese satisfăcătoare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unui program macroeconomic al Fondului Monetar Internaţional (FMI), relatează Agerpres.

„Sunt bucuros că am adoptat rapid acest nou sprijin financiar. Era esenţial ca noua asistenţă să fie aprobată fără întârziere pentru ca banii să ajungă cât mai repede în Republica Moldova, în a doua parte a acestui an. Tocmai de aceea, ca raportor pentru avizul Comisiei pentru bugete din Parlamentul European privind acest sprijin, am recomandat colegilor să avizăm decizia de asistenţă în forma propusă de Comisia Europeană, fără a depune amendamente.

Astfel, am reuşit să avizăm ajutorul financiar în Comisia pentru bugete încă din data de 17 aprilie. Acest lucru a permis şi Comisiei pentru comerţ internaţional să aprobe rapid sprijinul, pe 27 aprilie, iar astăzi (marţi – n.r.) am putut sa dăm deja votul final în plenul PE”, a declarat, marți, Siegfried Mureşan, co-preşedintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Republica Moldova, în cadrul unui briefing de presă.

Economia Republicii Moldova a fost afectată de războiul din Ucraina

Potrivit sursei citate anterior, Republica Moldova beneficiază de asistenţă macrofinanciară în curs, care a intrat în vigoare pe data de 18 iulie 2022. După aprobarea sprijinului financiar de către Consiliul UE, el va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi se va aplica în ziua următoare.

Războiul de agresiune rusesc din Ucraina nu a cruţat pe nimeni şi cu siguranţă nu Republica Moldova. O combinaţie nefericită a războiului, a crizei energetice, a inflaţiei uriaşe şi a scăderii consumului casnic şi a investiţiilor a erodat finanţele publice şi a afectat mijloacele de subzistenţă ale cetăţenilor moldoveni.

Pe lângă toate acestea, influenţa crescândă a Rusiei în această regiune exercită o presiune suplimentară asupra economiei Republicii Moldova. În aceste vremuri dificile de vulnerabilitate economică şi politică, trebuie să ajutăm şi să sprijinim Republica Moldova”, a explicat Marketa Gregorova (Verzilor/Alianţa Liberă Europeană), potrivit unui comunicat de presă emis de Parlamentul European (PE).