În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu o scumpire semnificativă a tarifelor la energie electrică. Drept urmare, autoritățile europene caută deja soluții noi pentru protejarea populației. Socialiştii şi democraţii din Parlamentul European au deja un plan.
Socialiștii și democrații din Parlamentul European urmăresc protejarea cetățenilor vulnerabili din țările membre UE, drept urmare, aceștia doresc preţuri accesibile la energia electrică din surse regenerabile.
„Trebuie să stopăm urgent creșterea prețurilor la energie”
Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atenționează că, în contextul actual critic, țările membre ale UE trebuie să investească rapid în energie electrică regenerabilă pentru a asigura curent tuturor cetățenilor europeni.
„Noul pachet energetic vine într-un moment crucial, deoarece trebuie să stopăm urgent creșterea prețurilor la energie, să revenim la un nivel anterior crizei, suportabil pentru populație și să evităm adâncirea săraciei celor vulnerabili, adaptând, în același timp, infrastructurile energetice pentru neutralitatea climatică.
În acest scop, este nevoie de o gamă largă de măsuri coerente. Clădirile trebuie să fie echipate adecvat și să devină eficiente din punct de vedere energetic, pentru a păstra căldura și pentru a fi în conformitate cu tranziția energetică.
Nu în ultimul rând, sunt necesare eforturi comune la nivelul UE pentru a asigura securitatea aprovizionării și pentru a reduce explozia prețurilor la energie. Ca socialiști și democrați, în Parlamentul European ne vom asigura că dimensiunea socială este integrată corespunzător în acest pachet legislativ”, a declarat europarlamentarul Dan Nica, purtătorul de cuvânt al S&D.
31 de milioane de oameni vulnerabili
De asemenea, Dan Nica afirmă că eforturile comune pentru ca energia electrică regenerabilă să fie accesibilă tuturor cetățenilor ar trebui să fie prioritate zero pentru Uniunea Europeană.
„Conform celor mai recente date ale Comisiei, la nivelul UE sunt încă 31 de milioane de oameni vulnerabili în privința accesului la energie. Cifrele ar putea crește dramatic din cauza crizei prețurilor din această perioadă, criză care ar trebui să fie un semnal că este necesar să investim masiv în eficiența energetică și în surse regenerabile.
Un astfel de pas va duce nu numai la reducerea emisiilor, ci și la stabilizarea prețurilor la energie, reducând dependența energetică față de țările terțe”, a spus Dan Nica.
România, afectată de creșterea prețurilor la energie electrică
În prezent, angajamentele din PNRR arată că până la sfârșitul lui 2021 vor fi afectate diverse centre de producție de energie electrică, fără a exista vreo alternativă care să asigure nevoile românilor iarna.
Recent, Klaus Iohannis, a participat la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, desfăşurate la Bruxelles. Atunci, președintele țării noastre şi-a exprimat preocuparea faţă de majorarea preţurilor la energie electrică şi a evidenţiat impactul semnificativ asupra consumatorilor vulnerabili şi a mediului de afaceri în contextul actual al redresării economice.
De asemenea, și Nicolae Ciucă se află azi la Bruxelles pentru discuţii despre preţurile ridicate la energie electrică, conform romaniatv.net.