Cei mai săraci cetăţeni din UE vor continua să primească alimente, asistenţă materială şi ajutoare din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) în perioada 2014-2020, conform unui acord cu Consiliul votat de Parlamentul European (PE) marţi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg.
Eurodeputaţii au reuşit menţinerea bugetului alocat la 3,5 miliarde de euro şi s-au asigurat de acordul Consiliului că Fondul va fi deplin operaţional imediat.
'Am reuşit să ne atingem obiectivul-cheie în negocierile lungi cu Comisia Europeană (CE) şi statele membre – să creştem bugetul de la 2,5 la 3,5 miliarde de euro, sa întărim rolul organizaţiilor antisărăcie în crearea, operarea şi monitorizarea programului şi să simplificăm procedurile administrative. Noul program FEAD pe care l-am aprobat acum este prima iniţiativă specifică UE care încearcă să ajungă la oamenii aflaţi în sărăcie extremă, lipsiţi mai ales de alimente şi adăpost, precum şi la copiii săraci, în toate statele membre', a spus raportorul PE pentru FEAD, Emer Costello, din grupul S&D.
Fără tăieri bugetare în urma insistenţelor PE, bugetul Fondului pentru 2014-2020 va fi menţinut la 3,5 miliarde de euro, suma alocată FEAD în perioada bugetară actuală, 2007-2013. Statele membre propuseseră iniţial o reducere bugetară de un miliard de euro.
Noul program va avea o acoperire mai mare şi va înlocui Programul de distribuţie de alimente, creat pentru utilizarea surplusurilor produse în Politica Agricolă Comună (PAC). FEAD va fi extins şi pentru a include două programe pentru ajutor reprezentat de distribuţia de alimente şi pentru asistenţă materială de bază, precum şi pentru finanţarea măsurilor de incluziune socială pentru cei mai săraci cetăţeni din UE.
Fondul va sprijini, de asemenea, donaţiile de alimente, în special colectarea, transportul şi distribuţia alimentelor, contribuind astfel la reducerea risipei de alimente. Textul include cererea PE de a stabili rata de cofinanţare la 85% din cheltuielile eligibile şi de a o creşte la 95% pentru statele cele mai afectate de criză.
Textul trebuie să fie aprobat formal de Consiliu, dar se vor aplica măsuri tranzitorii pentru a evita întreruperea ajutorului.
sursa: Agerpres