UE trebuie să aibă o politică agricolă solidă, pentru a garanta produse agricole la un preț accesibil, a combate în special speculația cu produse alimentare de bază și pentru a susține tinerii agricultori din UE, susține Parlamentul European.
Având în vedere că cererea de alimente este în creștere, iar 16% dintre cetățenii europeni trăiesc sub limita sărăciei, dreptul la hrană devin o prioritate.
Viitoarea politică agricolă comună (PAC) a UE, care se află în prezent în dezbaterea instituțiilor europene, va trebui să asigure securitatea alimentară pentru toți cetățenii, să mențină vitalitatea zonelor rurale și să garanteze producția agricolă pe întreg teritoriul Uniunii, au susținut deputații europeni, care au votat rezoluția elaborată de Daciana Octavia Sârbu (S&D, RO), prin vot liber.
Viitoarea PAC va trebui, de asemenea, să asigure accesul la alimente și prețuri accesibile, prin intermediul unor subvenții adecvate, prin sprijinirea diseminării informațiilor privind alimentația sănătoasă și prin crearea de condiții mai bune pentru programe precum cele care prevăd distribuirea de fructe și lapte în școli, susțin deputații.
Lupta împotriva speculațiilor
Instrumentele financiare ar trebui să ajute producția agricolă să facă față crizelor și nu să permită speculațiilor să provoace volatilitatea prețurilor, susțin membrii Parlamentului în textul rezoluției adoptate. Potrivit deputaților, abordările speculative au stat la baza a până la 50% din creşterile recente ale preţurilor. De exemplu, prețul contractelor pentru grâu a crescut cu 70% în numai două luni.
De aceea Parlamentul solicită revizuirea legislației europene actuale privind instrumentele financiare, a asigura o tranzacționare mai transparentă. Deputații susțin de asemenea acțiunile luate în acest sens de către Președinția actuală a G20.
În textul rezoluției se arată că instrumentele derivate pe mărfuri sunt diferite de alte instrumente financiare derivate și că acestea din urmă ar trebui să fie folosite, conform membrilor Parlamentului, doar de comercianţii care au interese legitime de a proteja mărfurile agricole împotriva riscurilor.
Susținerea tinerilor fermieri
Noua PAC va trebui de asemenea să acorde un rol mai important tinerilor fermieri. Numai 7% din fermierii europeni au mai puțin de 35 de ani, în timp ce Uniunea va avea nevoie de 4,5 milioane de fermieri în următorii 10 ani.
Deputații solicită măsuri de consolidare care pot atrage tinerii fermieri, precum prime de instalare și dobânzi subvenţionate pentru împrumuturi.
Siguranța alimentară globală
Membrii Parlamentului European propun crearea unui "sistem global specific de creare a unor rezerve de alimente", cu rezerve de urgență pentru a reduce foametea și rezerve pentru a reglementa prețurile mărfurilor.
Potrivit deputaților, acest sistem ar trebui gestionat de un organism comun sub coordonarea ONU sau de FAO. Parlamentul invită deci Comisia să analizeze urgent care este modalitatea cea mai eficientă de a crea un astfel de sistem.