Legea mai prevede ca taxele şi regulile aplicabile tuturor conturilor de plăţi să fie transparente şi comparabile, facilitând transferul către un alt cont de plăţi care oferă condiţii mai bune.
"Această directivă va da mai multă putere utilizatorilor de servicii comune standard de plăţi. Garantarea accesului la conturi la vedere pentru toţi consumatorii, inclusiv pentru imigranţi şi cetăţenii mobili, va stimula modernizarea economică, va contribui la libertatea de mişcare şi va ajuta cetăţenii defavorizaţi din societăţile noastre",a spus Jürgen Klute (GUE/NGL, DE) raportorul pe acest dosar.
Orice rezident legal din UE, chiar şi fără o adresă fixă, ar trebui să poată deschide un cont la vedere. Cu toate acestea, statele membre ar putea cere potenţialilor clienţi să explice interesul şi scopul deschiderii unui astfel de cont într-un stat anume, cu condiţia de a le respecta pe deplin drepturile fundamentale şi de a nu face această cerinţă prea dificilă sau complicată.
Legea ar trebuie să se asigură că oricine deschide un cont de plăţi poate înţelege comisioanele şi ratele dobânzilor şi poate compara ofertele – aceste informaţii ar trebui să fie clare şi standardizate în UE. În fiecare stat membru UE, ar trebui să existe cel puţin o pagină de internet independentă care să compare ratele dobânzilor şi comisioanele aplicate de bănci. Băncile ar trebui să fie obligate să informeze clienţii despre faptul că oferă aceste conturi la vedere pentru plăţi.
Conturile "de bază" pentru plăţi ar permite clienţilor să transfere şi să retragă numerar şi să execute tranzacţii de plăţi în UE, inclusiv tranzacţii printr-un card de plăţi sau online. Clienţii ar putea executa un număr nelimitat de astfel de operaţiuni, fie gratuit, fie cu un comision rezonabil. Cu toate acestea, statele membre pot decide ca aceste conturi să nu includă facilităţi de descoperire de cont sau să limiteze suma posibilă pentru astfel de facilităţi.
Pentru a intra în vigoare, noile reguli trebuie să fie aprobate oficial de statele membre, care vor avea apoi la dispoziţie 24 de luni pentru a le transpune în legislaţiile naţionale.